Tatăl Claudiei Pătrășcanu, un exemplu pentru fiica lui. Care au fost ultimele sale cuvinte: „Atât de bun, atât de cald, iubitor”

Claudia Pătrășcanu, despre tatăl ei

Claudia Pătrășcanu a avut o relație specială cu tatăl ei, care s-a stins din viață de ani buni și căruia încă îi simte lipsa. A început prin a spune că își aduce aminte de el, deși rar îi este dat să vorbească despre el, că era un om cald, bun și un mare iubitor al muzicii. Era perfect ca părinte și ca soț, drept pentru care a avut o copilărie frumoasă, cu o mamă și un tată care s-au iubit enorm și care le-au arătat și lor ce este iubirea și crede că acest lucru foarte important în orice familie, pentru că doar în felul acesta copilul va ajunge un om bun, drept și curat.

"Rar mi-e dat să vorbesc. Mi-aduc aminte de tata. Era un tată exemplu, atât de bun, atât de cald, iubitor. Îi plăcea muzica, așa ne-a crescut, cu muzică. Mi-l amintesc perfect. Ca tată. Nu știu ca și soț, asta poate să spună mama. Am trăit și am copilărit într-o familie cu părinți care s-au iubit. Și asta e foarte important. Copilul să vadă și să simtă acest lucru, pentru că doar așa va crește și va ajunge un om bun, curat, drept, cinstit și de bază. Cine a zis că educația, primii 7-10 ani contează, chiar a avut dreptate. Asta e foarte important”, a declarat Claudia Pătrășcanu, pentru „În Oglindă”.

Chiar dacă părintele său nu mai este printre noi, este viu în sufletul el, îl simte și se roagă pentru el. Când nu trecea prin cea mai bună perioadă din viața sa, a crezut că el i-a fost mereu alături de acolo, de sus. Și-ar fi dorit ca acesta să își cunoască nepoții și să fie lângă ea fizic, când simțea că este singură și că nimeni nu era în stare să o apere cu adevărat.

“Trăiește în sufletul meu zi de zi. Trăiește lângă mine, îl simt. Și mă rog. Cred că și el de acolo, de sus, m-a ajutat foarte mult în perioada grea, și în perioadele frumoase. Le vorbesc copiilor despre bunicul lor și regret că n-a existat șansa asta, să îi cunoască pe nepoți. Mai cred un lucru, dacă el ar fi fost și ar fi existat, cu siguranță ar fi știut să-mi ia apărarea. Am avut nevoie de el în momentele grele, în care simțeam că sunt singură și că nimeni nu putea să mă apere. Copiii fiind foarte mici...

Era singurul care putea să facă ceva, să pună piciorul în prag, că până la urmă un bărbat contează foarte mult în viața unui copil sau a unei femei. Și acum, că deschidem subiectul, îl simt aici (n. red pe tatăl ei). Avea o voce atât de frumoasă... Cânta la acordeon. Nu știu, cred că așa a fost să fie, după moartea lui să mă descopăr, să-mi descopăr calitățile vocale, să duc eu mai departe cântecul”, a mai zis vedeta.

De asemenenea, Claudia Pătrășcanu este de părere că tatăl ei este singurul care ar fi putut face ceva pentru ea, pentru că un bărbat este foarte important în viața oricărui copil sau oricărei femei. Artista avea 15 ani când părintele ei s-a stins din viață și își amintește cum o învăța să se poarte în societate, să nu greșească și să fie puternică. Ultimele sale cuvinte au fost legate de lucrul acesta, iar ea își aduce aminte clar ce și cum i-a zis. Sfaturile lui au ajutat-o mereu, indiferent de situație.

“Aveam 15 ani când el a murit, eram mică, foarte mică. Îmi amintesc că îmi spunea cum să mă port în societate, să nu greșesc, să fiu puternică. Întotdeauna îmi spunea: 'În orice circumstanțe ale vieții tu trebuie să fii puternică, femeia-bărbat. Dar întotdeauna atunci când vei avea o familie să-ți respecți soțul'. Să fiu cam cum a fost mama, loială. 'Să ai grijă de soțul tău, de familia ta, de copii'. Așa am fost. Mi-a dat sfaturi foarte bune, nu ai cum să le uiți sub nicio formă. Tata mi-a lipsit în viața aceasta, regret, s-a dus de tânăr. Atunci când pleci de tânăr, la 37 de ani, parca prea tânăr... Trebuia să facă mai multe în viața aceasta.

Oh, da... Îmi aduc aminte, normal, nu se uită (n.r. cum a murit tatăl ei). A fost o traumă pentru mine, un șoc. Colegii mei au venit și m-au luat de la școală, mi-au spus că tata a murit. Nu știam pe unde calc, mi-am uitat și ghiozdanul, nu știu ce am făcut. Stăteam în stația de autobuz și nu auzeam decât urlete. O auzeam pe mama, pentru că a avut o încercare a morții, să spun așa, cu câteva seri înainte. A fost întors din drum și apoi știu de la mama că el a trimis după mine la școală să mă aducă, pentru că nu putea să moară fără să mă îmbrățișeze. Am ajuns, ne-am luat la revedere unul de la celălalt. Și așa a plecat tata. Nu a murit acasă, a murit la spital, dar măcar a murit împăcat că ne-a văzut pe mine, pe fratele, pe mama. A fost o moarte dură, pentru că era tânăr. Era un om atât de frumos și de bun. Și foarte credincios. Cred că Dumnezeu a vrut să-l ia. Mi-a spus că mă iubește foarte mult.

Leucemie, dintr-odată, pur și simplu. Boala când vine te întreabă? Dar niciodată nu a fost supărat pe Dumnezeu. Și nu a vrut să ne chinuie. Tot mai spera, că omul speră.(...) Dacă nu mai sunt zile, nu prea mai ai ce să faci. Nici banii nu te mai salvează, nimic. Dacă Dumnezeu vrea să pleci, pleci”, a adăugat.