Showbiz

Irina Deaconescu a renovat apartamentul în care a locuit în copilărie: „Ne spălam la lighean”

schedule 18 sept. 2023, 10:39

Irina Deconescu a renovat apartamentul în care a copilărit și este foarte mândră de realizarea sa. Iată ce a povestit vedeta și ce amintiri are de pe vremea când mama ei nu avea posibilitățile financiare pe care le are acum!

Irina Deaconescu, renovări în casa copilăriei sale

Irina Deaconescu este una dintre cele mai îndrăgite influenerițe de la noi din țară, iar de când a început relația acesteia cu Cristi Manea, viața i s-a schimbat din toate punctele de vedere. Faptul că a devenit mamă de tânără a ajutat-o, de asemenea, să se maturizeze, iar cele două fiice ale sale sunt tot ceea ce are mai frumos pe lume. Pentru cele mici este în stare de orice și face tot ceea ce îi stă în putință ca acestea să crească frumos și să devină niște oameni care știu să se comporte în societate.

Chiar dacă viața de familie îi ocupă tot timpul, soția fotbalistului încearcă să se concentreze și pe alte lucruri cu o însemnătate majoră pentru ea. De exemplu, recent s-a implicat într-un proiect de renovare al apartamentului în care a copilărit și unde și-a făcut niște amintiri pe care le va purta cu ea toată viața. Locuința a mai fost renovată și în urmă cu opt ani, după cum a povestit chiar ea într-un vlog, dar era loc de mai bine, așa că nu a stat pe gânduri și i-a făcut toate îmbunătățirile necesare.

Pe canalul ei de YouTube, le-a povestit oamenilor de ce iubește atât de tare acel loc, dar și cât de multe sacrificii a făcut mama sa pentru ca ea să aibă condițiile de care, la vremea respectivă, mulți dintre colegii ei se bucurau deja. Femeia a plecat la muncă în străinătate și a strâns ban cu ban, pentru a-l renova, iar acum Irina Deaconescu este de părere că a venit vremea să o răsplătească la rândul ei.

„Îmi mulțumesc mie pentru tot ce urmează. O să vă spun puțin de ce este atât de special acest loc pentru mine. Atunci când a fost apartamentul acesta renovat, acum 8 ani, mama mea era plecată în străinătate, a pus bănuț pe bănuț, a făcut și un împrumut în bancă pentru a-l renova. În momentul în care ea a renovat apartamentul, noi încă ne spălam la lighean, nu aveam centrală. (...) Mă simțeam atât de bine că în sfârșit puteam să chem și eu copiii la mine acasă”, a povestit influencerița, într-un vlog.

A muncit mult, pentru a-și permite să facă locul copilăriei fix așa cum a visat, iar locul s-a transformat total și nu poate decât să fie mândră de reușita sa.

„Am fost binecuvântată, am muncit mult astfel încât să pot eu să renovez apartamentul în care am copilărit. Fix cum intri, așa cum ne-a permis spațiul, am pus o masă superbă, cu patru scaune, e mult mai frumoasă masa decât mi-am imaginat eu”, a mai zis Irina Deaconescu.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9765 RON
-0.00020
USD
USD: 4.6373 RON
0.00130
GBP
GBP: 5.8018 RON
0.00490
HUF
HUF: 1.2662 RON
0.00090
BGN
BGN: 2.5444 RON
CHF
CHF: 5.0832 RON
0.00110
Convertor valutar

Rezultat: ---