Locale Politic

Gorghiu, despre comasarea alegerilor: „Dacă nu se va vrea, vom avea un an complicat”

schedule 17 mai 2023, 15:09

Gorghiu, despre comasarea alegerilor: „Dacă nu se va vrea, vom avea un an complicat”
LCV / Shutterstock

Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a declarat că dacă Coaliția va lua decizia de a nu comasa alegerile, atunci anul 2024 va fi un an extrem de greu pentru întreaga Românie, deoarece la jumătatea unei campanii electorale va începe următoarea campanie electorală.

Comasarea alegerilor din România. Ce spune Alina Gorghiu

Alina Gorghiu, președintele interimar al Senatului, a declarat că decizia de comasare a alegerilor din România în 2024 ar ușura situația. În cazul în care coaliția va decide să nu comaseze alegerile, atunci va urma un an complicat. Campaniile electorale nu se vor mai finisa, iar cetățenii vor fi obosiți de atâtea alegeri.

„Dacă se va vrea de coaliţie, se va realiza această comasare, dacă nu se ve vrea, vom avea un an complicat. Pot să vă garantez, electoratul din România va fi obosit. La alegerile din decembrie mă întreb cine va mai veni. La jumătatea unei campanii va începe campania pentru următoarele alegeri”, a declarat Alina Gorghiu.

Senatoarea PNL este de părere că anul 2024 va fi „definiția haosului” dacă nu se va efectua comasarea alegerilor. Aceasta a menționat că PNL a testat în sondajele de opinie propunerea de comasare a alegerilor, iar în proporție de peste 70% dintre respondenți își doresc acest lucru.

„Eu nu cred că cineva îşi doreşte acest lucru. Nu îmi doresc o administraţie blocată, nu îmi doresc instituţii care să stea să se uite aşa ca floarea soarelui, 12 luni să vadă cine va fi şeful de la, şeful de la, şeful de la. Îmi doresc să avem cât mai puţine momente tensionate şi să livrăm cât mai multe”, a afirmat aceasta.

Președinta interimară a Senatului a afirmat că realizările Guvernului sunt mai importante decât să „câștigăm două procente în plus”.

„Am avut prima creştere economică cu guvernul Ciucă, din Europa, cu fostul guvern la fel. Acum probabil suntem locul 1-2, cele mai mari investiţii publice în economie străine. Vorbim de performanţă. Sigur, trebuie făcute mult mai multe, am trecut peste o criză energetică, ne-am asigurat că absorbim banii de la UE, am făcut eforturi pe foarte multe flancuri. Ar fi păcat să spunem că nu contează ce am realizat anii trecuţi, important e că noi în formula asta cu 5 tipuri de alegeri câştigăm două procente în plus. Cred că analiza trebuie făcută uitându-te la interesul statului mai mult decât la capitalul tău politic”, a precizat senatoarea PNL la Euronews.

Gorghiu, despre situația pensiilor speciale

Alina Gorghiu a mai declarat că PNL are în plan să schimbe filosofia referitoare la pensiile speciale, mai ales că legea a trecut de Senat și de ceva vreme este la Camera Deputaților, însă nu este momentul să ceară un vot având în vedere viitoarele consultări de la Bruxelles pe această temă.

„Această lege a fost asumată ca jalon în PNRR şi va trebui să facem în aşa fel încât pensiile să fie aduse cât mai aproape de contributivitate. Sigur că nu e normal ca cineva să iasă la 45 de ani la pensie cu o pensie mai mare decât ultimul salariu în plată. Lucrul acesta a fost agreat de toată lumea din coaliţia guvernamentală. S-a făcut o propunere la Senat. A trecut de Senatul României, legea, amendamentele venite de la Ministerul Muncii. Între timp există şi un nou raport al Băncii Mondiale, făcut la solicitarea Ministerului Muncii. A existat o colaborare cu toate ministerele de resort, Ministerul Muncii fiind titularul acestei reforme. Urmează acea deplasare mult aşteptată, a ministrului Budăi şi a ministrului Boloş la Comisia Europeană la Bruxelles, pentru a face ultimele discuţii cu privire la abordarea finală”, a declarat Alina Gorghiu la Euronews.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
-0.00010
USD
USD: 4.6361 RON
0.00770
GBP
GBP: 5.8194 RON
0.00060
HUF
HUF: 1.2736 RON
-0.00460
BGN
BGN: 2.5441 RON
CHF
CHF: 5.0891 RON
0.00570
Convertor valutar

Rezultat: ---