Social

Drumurile din țară, pavate cu cruci uriașe. Cine s-ar afla în spatele lor

schedule 04 aug. 2023, 12:54

Drumurile din țară, pavate cu cruci uriașe. Cine s-ar afla în spatele lor
Foto: Captura PRO TV

Zeci de cruci uriașe au fost ridicate, în ultimii ani, pe marginea drumurilor țării noastre. Biserica nu și le asumă, dar spune că în spatele lor ar fi un om important de afaceri. Monumentele, însă, nu au autorizație, iar drumarii se tem că ar putea să se prăbușească de la vânt, ori să blocheze vizibilitatea șoferilor. 

Misterul crucilor uriașe de pe drumurile țării

Cruci de 10 metri înălțime apără multe din șoselele României. Cele mai multe sunt pe drumul dintre Craiova și Timișoara. Sub picioarele mântuitorului pe unele troiţe e pictat şi un craniu. Deşi unii şoferi au fost speriaţi de reprezentare, teologii spun că acest craniu respectă simbolistica creştină. 

Patriarhia știe de existența lor, dar doar atât. „E rodul unei inițiative care are în spate un autor omenesc identificabil. Nu se se poate conta, desigur, pe extratereștrii. Misterul poate fi elucidat de autoritățile locale”, a transmis Vasile Bănescu, purtător de cuvânt Biserica Ortodoxă Română (BOR).

Arhiepiscopia Craiovei susţine că nu are nicio legătură cu amplasarea crucilor în Craiova și pe drumurile naționale. Mai mult, a specificat, pentru Observator, că acestea reprezintă „jertfa unui credincios care a dorit să rămână anonim”. 

Ar fi vorba despre un afacerit din Craiova, care are o firmă de profile termopan și care le construiește pe cont propriu din materiale PVC.

Zeci de astfel de cruci sunt şi în judeţul Timiş, multe concentrate în zona Timişoarei. Acestea au apărut în urmă cu mai bine de 10 ani, însă și astăzi rămân o enigmă. 

La vremea aceea, Mitropolia Banatului spunea că nimeni nu a cerut binecuvântarea pentru ele, dar nici nu reprezintă un deranj, fiindcă ar fi un simbol care arată că te apropii de un oraș creștin. 

Cei de la drumuri vor să le dărâme

Nu se știe cât de rezistente sunt crucile, fiind ridicate fără autorizație pe terenuri private, așa că cei de la drumuri se gândesc să le demoleze.

„Să vină cu proiectele, să vedem dacă aceste cruci, aceste monumente nu prezintă risc de cădere pe drum. Pentru că dacă o astfel de cruce, un simbol creştin, cade pe drum, afectează alţi creştini care circulă pe acel drum”, a declarat Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 

Ba chiar, de curând, CNAIR a cerut mutarea unei astfel de cruci din Brezoi, Vâlcea. Primarul este de acord pentru că monumentul „este un kitsch”. 

„Din punctul meu de vedere este o construcţie urâtă, un kitsch. Este o monstruozitate de 10 metri pe care nu o văd bine la intrarea în localitate”, a transmis Robert Schell, primar Brezoi.

Reprezentanţii companiei de drumuri spun că multe dintre aceste cruci sunt ridicate noaptea sau în weekend, prin urmare cei ce le montează sunt greu de găsit.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 9 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

28 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9765 RON
-0.00090
USD
USD: 4.6156 RON
-0.00220
GBP
GBP: 5.7819 RON
0.00130
HUF
HUF: 1.2855 RON
-0.00310
BGN
BGN: 2.5444 RON
-0.00040
CHF
CHF: 5.0892 RON
0.00170
Convertor valutar

Rezultat: ---