Externe

Hamas vrea 6.000 de ostatici palestinieni în schimbul celor 199 israelieni. Ofensiva terestră a fost amânată

schedule 17 oct. 2023, 07:44

Hamas vrea 6.000 de ostatici palestinieni în schimbul celor 199 israelieni. Ofensiva terestră a fost amânată
Foto: Abu Adel/Shutterstock

Gruparea Hamas vrea să primească 6.000 de ostatici palestinieni înapoi, atât prizonieri de război, cât și condamnați în închisorile israeliene, în schimbul celor 199 israelieni. Între timp, oficial, ofensiva terestră a fost amânată din cauza condițiilor meteo rele. Analiștii sunt de părere însă că motivul este mult mai complex. Dar se fac eforturi disperate pentru prevenirea unui nou război în Orientul Mijlociu, care ar putea avea implicații globale. 

Război Israel - Hamas. Teroriștii cer 6.000 de ostatici palestinieni în schimbul celor 199 israelieni

Israel a confirmat că, până în acest moment, sunt 199 de prizonieri, cetățeni ai Țării Sfinte, pe teritoriul Fâșia Gaza. Pentru a-i primi înapoi, șeful biroului Hamas din diaspora, Khaled Meshaal, vrea ca Israelul să elibereze 6.000 de palestinieni.

Grupul militant islamist palestinian a afirmat că printre ostaticii pe care i-a luat se află ofițeri de rang înalt din Divizia Gaza a Forțelor de Apărare Israeliene. 

Meshaal a completat că există 6.000 de prizonieni în închisorile israeliene pe care doresc să îi elibereze în schimbul eliberării ostaticilor. 

Motivul pentru care ofensiva terestră a fost amânată

Oficial, ofensiva terestră care ar fi trebuit să înceapă în weekend a fost amânată din cauza condițiilor de ploi torențiale și furtuni. Analiștii cred încă că motivul este mult mai complex. 

„Se doreşte ca componenta militară profilată de Hamas să fie separată de ceea ce înseamnă procesul politic legat de palenstinieni. Este necesar să se ştie ce se va întâmpla în ziua de după. Este necesar să-şi calibreze acţiunea militară. (n.r. Israel) are, în mod clar, un anume tip de semnal din toate zonele care sunt în egală măsură de sprijin: state, comunităţi internaţionale. Un astfel de moment de escaladare ar putea să scape chiar de sub controlul celor care l-au iniţiat”, a declarat Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe. 

Israelienii sunt în pregătiri

Timpul rămas până la declanșarea ofensivei terestre este folosit de serviciile israeliene pentru a aduna informații din teren. Imaginile recuperate până acum, cu masacrul din 7 octombrie, de pe gopro-ul teroriștilor Hamas, sunt greu de urmărit. 

O femeie, care se afla în bucătărie, a fost executată din propria poartă de oameni din gruparea Hamas. Alte persoane au fost alergate pe stradă și executate cu sânge rece.

Militanţii Hamas au pregătit masacrul timp de un an. Aveau asupra lor manuale cu instrucțiuni despre cum să-i tortureze și să-i răpească pe cei pe care îi găsesc. 80% dintre cadavre prezintă urme de tortură. 

„Aceasta a fost găsită pe corpul unuia dintre teroriști, aceasta este o broșură, bine, această broșură este un ghid de instrucțiuni, cum să intri în zone civile, într-un kibbutz, într-un oraș, într-un moshav, cum să intri prin efracție. Și primul lucru pe care îl faci când îi găsești pe cetățeni, îi torturezi. Aceasta este broșura, spune exact cum să-i torturezi, cum să-i răpești”, Isaac Herzog, președintele Israelului. 

Temerile SUA

Statele Unite încearcă să tempereze dorința de răzbunare a Israelului. Chiar dacă administrația Biden a spus, în repetate rânduri în ultima săptămână, că Israelul este îndreptățit să se apere în fața teroriștilor, Washingtonul se teme acum că războiul Israel-Hamas se va transforma într-un conflict regional de amploare.

„Cred că ar fi o greșeală mare. Uite, ce s-a întâmplat în Gaza, în opinia mea... Hamas și elementele extreme ale Hamas nu-i reprezintă pe palestinieni”, Joe Biden, președintele SUA. 

Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a făcut în ultimele zile un tur de forță prin Orientul Mijlociu. După ce a vizitat Iordania, Qatar, Arabia Saudită și Egipt, s-a întors în Israel. 

Ca măsură de precauție, în contextul în care Iranul și Libanul amenință să intervină în conflict de partea Hamas, un al doilea portavion american a fost trimis spre Estul Mediteranei. USS Eisenhower se va alătura grupului de luptă al portavionului USS Ford, care a ajuns acolo la începutul săptămânii trecute.

„Hamas şi-a demonstrat viziunea în cel mai teribil mod, iar asta e viziunea morții, a distrugerii, a nihilismului și a terorismului. Este o viziune care nu face nimic pentru a avantaja aspirațiile palestinienilor și nu face nimic pentru a crea un viitor mai bun pentru oamenii din regiune, face totul ca să aducă întuneric tuturor oamenilor afectați”, a declarat Antony Blinken, secretar de stat al SUA.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---