Social

Mario Iorgulescu își așteaptă astăzi sentința. Beat și drogat, la volan, a ucis un om în 2019

schedule 11 oct. 2023, 09:48

Mario Iorgulescu își așteaptă astăzi sentința. Beat și drogat, la volan, a ucis un om în 2019
Foto: Captura Stirile PRO TV

Unul dintre cei mai cunoscuți fugari, cu cea mai mare condamnare, de 15 ani și opt luni, este Mario Iorgulescu. Fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) așteaptă astăzi sentința magistraților în dosarul în care este acuzat de omor. 

Mario Iorgulescu, în așteptarea sentinței

Magistrații Curții de Apel se vor pronunța astăzi în cazul lui Mario Iorgulescu, vorbim despre o sentința definitivă, după ce judecătorii de la Tribunalul București l-au condamnat pe Mario Iorgulescu la 15 ani și 8 luni de închisoare pentru omor.

În prezent, Iorgulescu se află internat la o clinică din Italia, după ce părinții lui au reușit să îl scoată din România. Dosarul a fost deschis în 2019, atunci când fiul președintelui LPF a ucis un tânăr de 24 de ani într-un accident rutier, drogat și băut fiind în momentul în care s-a urcat la volan. 

Filmul accidentului provocat de Mario Iorgulescu

În seara zilei de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu a participat la o petrecere dată de familia unei prietene în satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, unde a consumat alcool. La un moment dat, a aflat că fosta iubită, de care tocmai se despărțise, era într-un club din Parcul Herăstrău. 

Martorii de la petrecere au povestit că băiatul s-a certat continuu la telefon cu fosta parteneră, era nervos și țipa, dând să plece. Gazda s-a opus și chiar a obținut promisiunea lui Iorgulescu că nu se va urca la volan în starea în care se afla.

La terminarea evenimentului, în jurul orei 02:50, pe fondul unei crize de gelozie și într-un acces de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l și fiind sub influența cocainei, el s-a urcat în mașina sa, un Aston Martin model DBS, și a plecat spre București.

A intrat în capitală prin Chitila, circulând cu viteze cuprinse între 140 km/h și 164 km/h. În intersecția dintre Șoseaua Chitilei și strada Teodor Neagoe a pătruns pe culoarea roșie a semaforului cu viteza 145 km/h, apoi a accelerat până la 162 km/h în momentul în care a trecut de o altă mașină care circula cu viteză redusă pe banda întâi. 

Mai apoi, a urcat cu autovehiculul pe un scuar, apăsând la maximum pedala de accelerație, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autovehicul condus de un bărbat, care a decedat pe loc. 

Un martor al accidentului a povestit în instanţă scene oribile de la locul coliziunii, şoferul din cealaltă maşină fiind găsit aruncat pe jos. La câteva zile după accident, Mario Iorgulescu a fost transferat de către familie în Italia, cu un avion privat, şi internat într-o clinică.

A fost trimis în judecată, în lipsă, iar pe 10 februarie 2023, a fost condamnat de Tribunalul București la 15 ani și opt luni de închisoare pentru omor și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și drogurilor. 

În decizia de condamnare, judecătoarea Manuela Orzaţă de la Tribunalul Bucureşti a menţionat că Mario Iorgulescu avea discernământ în momentul producerii accidentului, nu a suferit şi nu suferă nici în prezent de afecţiuni psihice care să-l împiedice să fie transferat din Italia pentru a participa la procesul intentat de autorităţile române, iar dacă are afecţiuni medicale se poate trata fără probleme în sistemul penitenciar din România.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9764 RON
-0.00050
USD
USD: 4.65 RON
-0.01390
GBP
GBP: 5.818 RON
0.00140
HUF
HUF: 1.2774 RON
-0.00380
BGN
BGN: 2.5444 RON
-0.00030
CHF
CHF: 5.0964 RON
-0.00730
Convertor valutar

Rezultat: ---