Politic

Curtea de Apel din Bari a suspendat extrădarea lui Ionel Arsene în România. CEDO nu s-a pronunțat încă în acest caz

schedule 10 nov. 2023, 07:56

Curtea de Apel din Bari a suspendat extrădarea lui Ionel Arsene în România. CEDO nu s-a pronunțat încă în acest caz
Foto: SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

Curtea de Apel din Bari a suspendat extrădarea condamnatului fugar Ionel Arsene pe motive medicale, a anunțat ministrul Justiției, Alina Gorghiu, joi seară, într-o postare pe Facebook. Oficialii Ministerului Justiției au menționat că CEDO nu s-a pronunțat încă în acest caz. 

Curtea de Apel din Bari a suspendat extrădarea fostului baron PSD, Ionel Arsene. CEDO nu s-a pronunțat încă în acest caz

„Curtea de Apel din Bari a suspendat pentru moment predarea condamnatului fugar Ionel Arsene pe motive medicale. Experţii numiţi de instanţă vor face expertiza solicitată de avocaţi (să se constate dacă are probleme psihice), pentru a vedea dacă se confirmă situaţia sa medicală”, a transmis, joi seară, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

Oficialul afirmă că statul român a așteptat mult pentru hotărârea definitivă de predare. „Ea este doar suspendată până se obţin rezultatele expertizei şi sperăm să efectuăm predarea la final. Sistemul penitenciar din Romania are unde să trateze deţinuţii, sunt spitale-penitenciar pentru toate tipurile de afecţiune”, a mai transmis ministrul Justiţiei.

Cei din Ministerul Justiției au precizat că CEDO nu s-a pronunțat, până în prezent, cu privire la acest caz, doar Curtea de Apel Bari a suspendar predarea. 

Alina Gorghiu afirmă că este foarte determinată să aducă în ţară orice fugar: „Această întâmplare mă face să fiu şi mai determinată în eforturile pe care Ministerul Justiţiei, împreună cu alte autorităţi, le va face pentru a intoarce în ţară orice fugar, indiferent de numele lui, indiferent în ce ţară se află”.

Anterior, ministrul Justiției a transmis că avocații lui Ionel Arsene au sesizat CEDO, pe motiv că în România i-ar fi fost încălcat dreptul la viață și ar fi supus la tratamente inumane și degradante. 

În același timp, condamnatul fugar și echipa sa de avocați au formulat o cerere de suspendare a predării și dispunerea unei expertize medicale prin care să se constate labilitatea psihică. 

Pentru ce a fost condamnat Ionel Arsene

Magistrații l-au găsit vinovat pe Darius Vâlcov pentru spălare de bani și trafic de influență. Decizia lor: șase ani de închisoare cu executare. Conform rechizitoriului DNA, Vâlcov a primit 20% din valoarea contractelor având ca obiect reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în mai multe orașe din Olt, încasând peste 1.500.000 de euro, în perioada 2011-2013. 

Ar fi primit banii cash, prin intermediari, în pungi de plastic, și i-ar fi investit în opere de artă ori în lingouri de aur zidite în pereții casei sale. Anchetatorii au descoperit că fostul ministru avea peste 120 de tablouri, unele semnate de Tonitza, Grigorescu sau Ștefan Luchian. 

Darius Vâlcov, care a fost pe rând primar, ministru și consilier al fostului premier Viorica Dăncilă, ar fi plecat în Italia, țară care a devenit locul preferat al fugarilor români condamnați. 

Printre ei: fosta șefă a DIICOT Alina Bica, Dragoș Săvulescu, om de afaceri condamnat în 2019 la 5 ani închisoare în dosarul plajelor retrocedate de la Constanța, Mario Iorgulescu, fiul președintelui LPF, condamnat la 13 ani și opt luni de închisoare cu executare pentru omor, și fostul președinte al Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, condamnat pentru trafic de influență.

Vâlcov a mai avut un dosar de corupție, în care a primit pe fond o condamnare tot de 6 ani de închisoare. Fostul ministru a fost acuzat că a primit peste 2 milioane de lei de la un om de afaceri, adică 10% din valoarea contractului pentru reabilitarea centrului istoric al municipiului Slatina. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9764 RON
-0.00050
USD
USD: 4.65 RON
-0.01390
GBP
GBP: 5.818 RON
0.00140
HUF
HUF: 1.2774 RON
-0.00380
BGN
BGN: 2.5444 RON
-0.00030
CHF
CHF: 5.0964 RON
-0.00730
Convertor valutar

Rezultat: ---