Sensy, despre numele copilului ei
Sensy a luat prin surprindere pe toată lumea, în clipa în care a dat vestea că va deveni mamă pentru prima dată. Influncerița a ținut lucrul acesta ascuns de toată lumea timp de mai multe luni, deși este unul dintre cele mai frumoase momente din viața sa. Blondina are mari emoții pentru ceea ce va urma și pentru toate schimbările și simte, într-o oarecare măsură o presiune asupra sa, mai ales că primește zilnic întrebări legate de sarcină.
Una dintre cele mai mari curiozități pe care le au fanii lui Sensy este legată de numele pe care vedeta l-a ales pentru cel mic. Aceasta a recunoscut că deja a decis cum se va numi primul loc copil. Ei bine, a ales numele celui mic în semn de recunoștință pentru bunica ei, care nu mai este printre noi și pe care și-ar fi dorit să o aibă alături de ea în aceste momente frumoase, doar că momentan nu a zis exact care este acesta. Bunica ei ar fi vrut la rândul său să o vadă căsătorită și cu copii, doar că au trecut deja 7 ani de când a plecat dintre noi.
Citește și:
Sensy, probleme serioase în sarcină
Sensy este însărcinată în patru luni. Cum se simte influncerița: „Nu am pofte”
Theo Rose a postat ecografia fiului ei: „Ești frumos, băiatul meu” FOTO
„Nu, mă gândesc că numele o să îl dezvălui abia după ce aflu sexul. Mă gândeam să fac un baby shower, ceva de genul. Nu îmi este frică de faptul că o să îl fure cineva, este chiar din Biblie numele. Este un nume foarte frumos și foarte rar. De când ne-am hotărât la acest nume, îmi apare. Pe TikTok mi-au apărut vreo 3 filmulețe cu băieței pe care îi cheamă cum vreau să îl cheme și pe al meu. I-am spus mamei: “Vreau să îl cheme așa!”.
Mi-a zis: “Acesta este numele de fată al bunicii tale!”. Mamaie, pentru mine, a însemnat foarte mult. Nu mai este printre noi de vreo 7 ani. Își dorea foarte tare să mă vadă măritată și cu copii, să îmi crească copiii așa cum m-a crescut pe mine, de când eram mică. Mă gândesc că este un semn și este trimis de Dumnezeu”, a declarat Sensy, pentru ego.ro.
Deși este însărcinată în șase luni, vedeta a reușit să țină secret lucrul acesta atât de fanii ei, cât și de partenerul ei de viață. Consideră că venise vremea să facă acele dezvăluiri legate de sarcină, pentru că burtica începuse deja să se vadă, iar publicul ei și-ar fi dat seama mai devreme sau mai târziu. Primul care a aflat vestea cea mare a fost soțul ei, după care părinții lor, iar mai apoi nașii.
Citește și:
Sensy a ales numele pentru fiul ei. Ce semnificație are acesta
Sensy, decizie importantă în ceea ce îl privește pe fiul ei
Sensy, pregătiri intense pentru botezul fiului ei. Cum va arăta meniul de la eveniment
“El a fost primul (n.r. soțul a aflat primul de sarcină), apoi părinții mei, socrii și nașii. Atât. Ne-am oprit aici. El a vrut să nu spunem deloc, nimic. Eu am vrut să spun foarte târziu. Am zis că sunt în lumea aceasta, nici nu pot să mai ascund. Am zis că ar trebui să spun undeva la 6 luni, că nu mai pot să mai ascund.
Socrii și părinții ne-au constrâns: “Când putem să le spunem rudelor? Când putem să ne lăudăm?”. Începusem să primesc mesaje de la rude. Aflaseră, deși noi le-am zis să nu spună, dar este primul nepot, e foarte așteptat, amândoi suntem singuri la părinți. Am zis să spunem pentru că este un motiv de bucurie și nu avem de ce să ne facem griji pentru că Dumnezeu ne iubește”, a mai zis ea.