Olaf Scholz, vizită în România. Cancelarul german se va întâlni la București cu Maia Sandu și Klaus Iohannis
Administrația Prezidențială a transmis că discuțiile dintre Klaus Iohannis și Olaf Scholz se vor concentra pe dezvoltarea cooperării româno-germane și dinamizarea schimburilor economice și a investițiilor, având în vedere faptul că Germania este cel mai important partener comercial al țării noastre și al doilea investitor în economia românească. De asemenea, se va urmări asigurarea unei coordonări strânse în cadrul UE și NATO.
Cei doi lideri vor avea un schimb de opinii privind teme de actualitate, între care procesul de aderare a României la spațiul Schengen, măsurile pentru sprijinirea Ucrainei și Republicii Moldova, asigurarea competitivităţii economiei europene, securitatea energetică, schimbările climatice şi tranziţia verde.
Citește și:
Olaf Scholz, vizită în România. Cancelarul Germaniei se va întâlni cu Klaus Iohannis și Maia Sandu
Ziua „zero”, încheiată fără nicio promisiune de la Karner cu privire la Schengen
Premierul Marcel Ciolacu efectuează o vizită oficială în Germania
Preşedintele Klaus Iohannis şi cancelarul Olaf Scholz vor discuta şi despre situaţia de securitate generată de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, prin prisma evoluțiilor recente, cooperarea pentru sprijinirea multidimensională a Ucrainei, ajutorarea refugiaţilor, facilitarea tranzitului de cereale ucrainene către piaţa globală, precum şi sprijinirea parcursului european al acestei ţări.
Vor vorbi și despre cooperarea româno-germană în domeniul Apărării pentru a consolida postura de descurajare pe Flacul Estic al Alianței Nord- Atlantice și pentru a întări securitatea regiunii Mării Negre.
- Scholz va fi primit cu onoruri militare de către premierul Nicolae Ciucă.
- Cancelarul german va dialoga cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, apoi se va întâlni cu reprezentanți ai minorității germane din România.
„Vizita cancelarului federal Olaf Scholz subliniază importanţa semnificativă a relaţiilor noastre bilaterale cu România, care sunt mai apropiate şi mai de încredere ca niciodată. Prin această vizită, transmitem împreună cu partenerii noştri români un semnal important al unităţii Europei, mai ales în aceste vremuri dificile ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Pe lângă o serie de teme bilaterale, discuţiile se vor axa pe sprijinul şi solidaritatea cu Ucraina şi cu Republica Moldova. Aş dori să mulţumesc României, partenerul şi prietenul nostru apropiat, pentru sprijinul şi disponibilitatea de a ajuta Ucraina şi Republica Moldova”, a precizat ambasadorul Germaniei în România, Peer Gebauer.
Cei trei oficiali vor susține declarații de presă comune
La finalul convorbirilor oficiale, Maia Sandu, Klaus Iohannis şi Olaf Scholz vor susţine declaraţii de presă comune, la Palatul Cotroceni.
Citește și:
Emmanuel Macron se întâlnește cu Netanyahu la Tel Aviv
Ce îi pregătește Biden lui Putin la summitul B9 de la Varșovia
Zelenski a semnat legea care duce mai aproape de aderarea la UE
Ambasadorul Germaniei în România va fi primit, luni, la Palatul Elisabeta, de către Custodele Coroanei Române, Margareta, și de principele consort. La întâlnire va fi prezent și ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă.