Laura Giurcanu și Sânziana Negru, clipe de panică în America Express: „Fugim de infractori!”

02 nov. 2023, 08:37
Sursa foto: YouTube America Express
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Laura Giurcanu și Sânziana Negru s-au confruntat cu o situație extrem de complicată, în cursa pentru ultima șansă din cea de-a doua etapă a emisiunii America Express. Ce li s-a întâmplat concurentelor.

Laura Giurcanu și Sânziana Negru, clipe de panică în America Express

Emisiunea America Express nu este deloc una simplă, pentru că vine la pachet cu provocări, momente tensionate și răsturnări de situație. Jocul pentru imunitate a fost unul care le-a dat bătăi de cap și care le-a plasat pe ultima poziție și le-a dus direct în cursa pentru ultima șansă, fără a mai avea nevoie de niciun vot din partea colegilor lor. Celelalte echipe au fost în stare de joc, când au auzit lucrul acesta, mai ales că ele au luptat mereu pentru primul loc.

În cursă au plecat alături de Iulia Albu și Mike și de Cleopatra Stratan și Edward Sanda. În drumul lor, concurentele au avut parte de tot mai multe situații complicate, dar cel mai greu dintre ele a fost cel în care câțiva bărbați în stare de ebrietate au început să le strige, iar având în vedere că orașul în sine nu era sigur pentru nimeni, mai ales pentru niște fete ca el, s-a instalat imediat panica.



„Fugim de infractori!”, au zis concurentele.

Persoanele respective le-au urmărit, în timp ce nu se opreau din țipat, au alergat după ele, iar în momentul acela au realizat că nu era deloc o glumă și au mărit pasul la rândul lor. Situația nu le-a îngreunat neapărat în misiunile pe care au fost nevoite să le facă, pentru că au ajuns primele la Irina Fodor și nu au fost în pericol de eliminare.

Rămâne de văzut cum se vor descurca pe parcurs, dar cert este că sunt ambițioase și tot ce își doresc este marele premiu din concurs și nimic mai mult, iar pentru el nu au mai ținut cont nici de prieteniile lor.

„Ăia vin după noi, mă jur!”, a zis speriată Laura Giurcanu.
„Vai de capul meu! Cei mai dubioși erau oamenii beți care țipau după noi, ne-au alergat, iar în momentul ăla am zis că e groasă”, a afirmat Sânziana Negru, la rândul ei.
„Mă tem! Mega panică să găsim un magazin deschis când totul în jur este închis”, a completat Laura Giurcanu.




Citeste si