Alexia Eram și-a luat mașină de zeci de mii de euro
Alexia Eram și fratele sau, Aris, au participat împreună la America Express. Și pentru ei, la fel că pentru ceilalți concurenți, a fost o experiență pe care nu o vor uită niciodată și de care s-au bucurat din plin. Fanii ei de pe rețelele sociale sunt nerabadatori să vadă cum s-au descurcat cei doi frați în aventură vieții lor, doar că vor fi nevoiți să mai aștepte câteva săptămâni, până când emisiunea va putea fi urmărită pe micile ecrane.
Odată ajunsă în țară, Alexia Eram a dorit să își schimbe mașînă și nu a stat prea mult pe gânduri și și-a cumpărat-o pe cea la care visa de foarte multă vreme, dar în posesia căreia a reușit să între d-abia acum. Este foarte fericită că a putut să își cumpere un bolid de lux, în valoare de câteva zeci de mii de euro din banii ei. Imediat după a postat câteva imagini cu nouă să mașînă, pe internet, alături de câteva rânduri în care a vorbit despre reușită să și unde a explicat că deși multă lume crede că încă primește bani de la părinți pentru mofturile sale, aceștia nu i-au mai dat bani încă din al doilea an de facultate.
Citește și:
Alexia Eram a împlinit 23 de ani. Ce mesaj i-a transmis Mario Fresh
Aris și Alexia Eram Eram, cu nervii la pământ în America Express
Aris și Alexia Eram au câștigat imunitatea mică. Care a fost reacția rivalelor
Este recunoscătoare pentru faptul că și-a permis să cumpere mașina respectivă, dar și pentru toate lucrurile frumoase care i se întâmplă în viață. Alexia Eram este foarte fericită, iar acest lucru se poate vedea cu ochiul liber, dar a promis că oamenii care o urmăresc vor avea parte de o surpriză, despre că nu a dat prea multe detalii, dar despre care a promis că va vorbi curând. La final, le-a mulțumit celor care au ajutat-o să își îndeplinească visul de a-și lua un BMW M240i, care poate ajunge să coste chiar și 70.000 de euro.
„Mi-am dorit foarte mult să conduc și, după ce mi-am luat carnetul am început aventura în trafic cu o mașinuță simpatică. O mașinuță care și-a făcut treaba perfect: Golf 6 2012. Am cărat în ea toate valizele pline de haine pentru filmări, toate propsurile, aparatele, bagajele mele interminabile, dar necesare pentru o zi de muncă. Și m-a și plimbat prin vacanțe”, își începe Alexia Eram povestirea, luându-și rămas bun de la vechea ei mașină.
A venit vremea să îi mulțumesc și o schimb cu o altă mașină, la care visam de mult, dar pentru care am avut nevoie de mai mulți bani. Pentru că, în pofida a ceea ce ar putea crede unii, alții, nu mai iau bani de la ai mei din anul 2 de facultate. Iată-mă, așadar, aici, fericită de achiziție și cu gândul la cum o să o fac și mai frumoasă! Va fi o surpriză! Nu vă dau mai multe detalii. Revin cu rezultatul. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au dat posibilitatea să îmi văd visul împlinit”, a povestit Alexia Eram, pe contuk ei oficial de Instagram.