Răsturnare de situație la America Express
Ediția de seara trecută a emisiunii America Express a fost una plină de emoții și de momente tensionate. După ce au trecut prin tot felul de probe complicate, primele echipe care au ajuns la Irina Fodor au fost cele formate din Alexia Eram și Aris, Ionuț Rusu și George Tănase, dar și Laura Giurcanu și Sânziana Negru.
„Sper că sunteți șoferi pricepuți! Inițial, după cel de-al Doilea Război Mondial, ele au fost duse la fier vechi. Dar localnicii le-au recondiționat și le-au folosit la transportul cafelei și au devenit populare printre cultivatorii de cafea din regiunile muntoase, cu drumuri dificile. Jeepao sunt folosite frecvent pentru trasteo, adică atunci când te muți cu tot calabalâcul dintr-o casă în altă. Asta veți face și voi astăzi: veți recrea un trasteo și veți transporta o casă cu un jeepao!”, le-a spus Irina Fodor concurenților.
Astfel, cei șase concurenți au intrat în jocul pentru amuleta de 1000 de euro și au fost nevoiți să transporte într-o mașină cele mai importante obiecte pe care le are un columbian în casa lui, iar pe unele dintre ele erau nevoiți să le lase în casele unor localnici, primind în schimbul acestora steagurile echipei lor. Deși au spart un obiect important și au primit un minut de penalizare, Alexia Eram și Aris s-au descurcat foarte bine la final, sub presiune și i-au învins pe adversarii lor, iar decizia ordinii în care pleacă toate celelalte echipe a stat tot în mâinile lor.
Citește și:
Ce echipă a câștigat imunitatea la America Express
Răsturnare de situație la America Express. Cine a câștigat a doua imunitate
Răsturnare de situație în America Express. Ce echipă a câștigat ultima imunitate
„Mi se pare o poveste interesantă pentru că practic tu vezi obiectele cele mai de preț ale oamenilor”, a spus Alexia Eram.
De altfel, prăbușirea unui pod din cauza căruia au murit câteva persoane a îngreunat puțin situația, iar Irina Fodor a decis ca toate echipele să folosească mașina de producție, pentru a fi în siguranță. Echipele au avut parte de un drum extrem de lung, înainte de cursa pentru ultima șansă, la finalul căreia, cei care ajung ultimii la Irina Fodor riscă să fie eliminați din competiție, așadar, în ediția de astăzi va fi una la fel de tensionată. Rămâne de văzut cine va obține cea de-a doua imunitate, dar cert este că Alexia Eram și Aris au un avantaj foarte mare, iar alegerile pe care le-au făcut le pot aduce victoria.