Externe

Atac nuclear masiv simulat de armata rusă, sub comanda lui Vladimir Putin. De ce se teme Occidentul

schedule 26 oct. 2023, 12:12

Atac nuclear masiv simulat de armata rusă, sub comanda lui Vladimir Putin. De ce se teme Occidentul
Foto: Asatur Yesayants/Shutterstock

Rusia a anunțat că a simulat cu succes „lansarea unui atac nuclear masiv, pe uscat, mare și în aer”. Ministerul rus al Apărării a publicat imagini despre care susține că arată lansarea unei rachete balistice intercontinentale Yars și a unei rachete Sineva în timpul unui „antrenament condus de comandantul șef suprem” Vladimir Putin.  

Rusia susţine că a exersat lansarea unui atac nuclear masiv de represalii

„Comandantul șef suprem a condus antrenamentul forțelor strategice de descurajare nucleară. O rachetă balistică intercontinentală Yars a fost lansată de la cosmodromul de testare Plesetsk spre poligonul de antrenament Kura din Kamchatka.
Iar o rachetă balistică Sineva a fost lansată din Marea Barents de pe un submarin nuclear Tula. În antrenament au fost implicate și aeronave cu rază lungă de acțiune Tu-95MS, care au lansat din aer rachete de croazieră”, este mesajul publicat de Ministerul rus al Apărării. 

Conform AP, armata rusă a condus miercuri o simulare de atac nuclear în cadrul unui exercițiu supravegheat de președintele Vladimir Putin. Exercițiile au avut loc la câteva ore după ce Camera superioară a Parlamentului rus a aprobat legea care prevede retragerea din tratatul de interzicere a testelor nucleare.

Înregistrările video făcute publice de Ministerul Apărării ar arăta lansarea unor rachete și decolarea unor avioane militare. Filmările nu au putut fi verificate independent de Associated Press. 

Rusia și-a testat cu succes capacitatea de a lansa nuclear masiv de represalii de pe uscat, de pe mare și din aer, în cadrul unui exercițiu care a fost supervizat de biroul său din Kremlin de către liderul de la Kremlin. 

Televiziunea de stat rusă l-a arătat pe ministrul Apărării, Serghei Șoigu, raportându-i lui Putin despre modul în care a decurs exercițiul, care a inclus lansarea de rachete balistice și de croazieră, cât și participarea unor submarine nucleare și a doua bombardiere strategice Tu-95. 

În timpul exerciţiului, „un atac nuclear masiv al forţelor ofensive strategice a fost lansat ca răspuns la un atac nuclear inamic”, a explicat Şoigu. 

„Sub conducerea comandantului suprem al forţelor armate ruse, Vladimir Putin, a fost desfăşurat un exerciţiu de antrenament. La care au avut loc tiruri de antrenament cu rachete balistice şi de croazieră”, a arătat Kremlinul într-un comunicat.

O rachetă balistică intercontinentală Yars, cu o rază de acţiune de până la 12.000 de kilometri, a fost lansată de pe cosmodromul Pleseţk, situat la aproape 800 de kilometri nord de Moscova.

Racheta a fost lansată spre o ţintă din poligonul Kura, în Peninsula Kamceatka, la peste 6.000 de kilometri de locul de lansare. În plus, submarinul cu propulsie nucleară Tula a lansat o rachetă balistică Sineva din Marea Barents spre o ţintă din Oceanul Arctic.

„Misiunile înscrise în programul manevrelor au fost îndeplinite în totalitate”, a menționat Kremlinul. Rusia şi-a testat capacitatea de a lansa un atac nuclear masiv de represalii, a declarat ulterior Serghei Şoigu într-o intervenţie la televiziunea de stat, conform Reuters.

Temerile Occidentului

Conform AP, sunt îngrijorări că Rusia ar putea relua testele nucleare pentru a descuraja Occidentul să mai trimită sprijin militar Ucrainei. Mulți politicieni și analiști ruși sunt „pentru” reluarea testelor nucleare. Vladimir Putin a transmis că, deși unii specialiști spun că este necesară efectuarea de teste nucleare, el nu și-a format încă o părere cu privire la această problemă.

Ministrul adjunct de Externe al Rusiei a afirmat că Moscova va continua să respecte interdicția și că va relua testele nucleare doar dacă SUA o vor face mai întâi. Miercuri, oficialul a subliniat că Ministerul rus de Externe a primit propuneri din partea Casei Albe pentru a relua dialogul pe probleme de stabilitate strategică și control al armelor. Rusia a replicat că nu consideră acest lucru posibil în mediul politic actual. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00040
USD
USD: 4.7317 RON
-0.01470
GBP
GBP: 5.9743 RON
-0.00300
HUF
HUF: 1.2106 RON
0.00410
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.3535 RON
-0.02910
Convertor valutar

Rezultat: ---