Externe

Război în Ucriana. Condițiile puse de Medvedev: „Rusia nu va negocia pacea până când Ucraina nu o imploră în genunchi”

schedule 06 aug. 2023, 17:24

Război în Ucriana. Condițiile puse de Medvedev: „Rusia nu va negocia pacea până când Ucraina nu o imploră în genunchi”
Foto: FRANCE 24 English

Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat astăzi că Moscova nu are nevoie să poarte convorbiri de pace cu Ucraina până când această ţară nu le va cere în genunchi.

„Nu avem nevoie de niciun dialog. Inamicul trebuie să vină târându-se în genunchi, cerşind milă", a spus Medvedev. 

El a spus despre întâlnirea celor aproape treizeci de țări desfășurată în orașul saudit Jeddah, în căutarea unei soluții la războiul din Ucriana, că „este greu de criticat dorinţa de a pune capăt unui război”. Oficialul a spus însă că orice propunere de pace poate avea succes numai dacă îndeplinește trei condiții de bază.

„Prima: participarea ambelor părţi ale conflictului, lucru care nu se întâmplă", deoarece Rusia nu a fost invitată la respectiva întâlnire, a indicat el. 
„A doua: să fie luat în considerare contextul istoric. Şi acesta este: Ucraina nu a existat ca ţară înainte de 1991. Este o aşchie din Imperiul Rus”, a spus el.

Medvedev a concluzionat că este nevoie „să se ţină cont de realitatea actuală”, care în opinia sa este că  „Ucraina se află într-o fază de semi-descompunere, iar o parte din teritoriile sale au revenit Rusiei”.

„Mediatorul care este dispus să recunoască aceste aspecte evidente are şanse de succes. Ceilalţi, niciuna”, a continuat el.

După negocierile de pace eșuate de la Istanbul din aprilie 2022, Rusia a amintit că nu se opune negocierilor cu Ucraina pentru a pune capăt războiului, dar acuză Kievul că nu este dispus să dialogheze. 

La rândul său, Ucraina cere drept condiție pentru începerea negocierilor retragerea trupelor ruse la granițele existente în 1991, care includ Crimeea, eliberarea tuturor prizonierilor de război și reparații considerabile, cereri pe care Rusia le consideră inadmisibile. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
-0.00010
USD
USD: 4.6361 RON
0.00770
GBP
GBP: 5.8194 RON
0.00060
HUF
HUF: 1.2736 RON
-0.00460
BGN
BGN: 2.5441 RON
CHF
CHF: 5.0891 RON
0.00570
Convertor valutar

Rezultat: ---