Marius Elisei i-a dat replica fostei soții
Scandalul dintre Oana Roman și Marius Elisei continuă. Fiica lui Petre Roman a făcut mai multe acuzații grave la adresa tatălui fiicei sale, direct pe contul ei de Instagram. Vedeta a spus că Isa a început să meargă la psiholog, iar ei îi este foarte greu să se descurce de una singură, având în vedere că bărbatul a uitat că are un copil și că nu se implică în creșterea ei deloc.
De asemenea, ea a transmis că nici măcar nu își merită titulatura de părinte, pentru că nu îi este alături Isei și nici nu o susțuine, iar el auzind toate lucrurile care s-au spus despre el, i-a dat imediat replica Oanei Roman. Acesta a început prin a atrage atenția asupra faptului că ”i-a plecat sluga de acasă”, iar ea nu face altceva decât să se plângă, pentru că asta știe cel mai bine și asta îi place.
Citește și:
Oana Roman, un nou atac la adresa surorii sale. Nu s-a mai putut abține
Oana Roman i-a dat replica surorii sale vitrege. Ce i-a reproșat Catincăi Roman
Oana Roman, acuzații dure la adresa lui Marius Elisei. Fiica lor merge la psiholog
Declarațiile lui dure nu s-au oprit acolo. Marius Elisei a mai povestit că în perioada în care era împreună, se ocupa de toate cele necesare, dar pentru ea nimic nu era bine. Din punctul lui de vedere, faptul că nu vorbește foarte des cu Isa sau că se văd în weekenduri nu înseamnă că a abandonat-o, pentru că dacă ar privi lucrurile din această perspectivă, ar înseamna că și Oana Roman a fost la rândul ei abandonată de părintele său, având în vedere că nu țin legătura, el nu o sună și nici măcar nu o bagă în seamă.
”I-a plecat sluga de acasă care nu făcea nimic și nu era capabil de nimic și bun de nimic?! Ei asta îi place, să se plângă, să se victimizeze. Ce înseamnă că nu mă implic în creșterea Isabelei? Eu sunt în weekend, nu sunt în cursul săptămânii. Când îți pleacă sluga de acasă, care făcea multe, iar pe tine nu te încânta cu mai nimic, mna.. nu mai contează. Nu eram bun nici așa, nici așa! Acum poate să spună într-adevăr că le facea ea pe toate. Eu nu mi-am abandonat copilul, asta înseamnă că și taică-su a abandonat-o pe ea, că zicea că nu vorbește cu ea, nu o sună, nu o bagă în seamă?!”, a declarat Marius Elisei, pentru spynews.ro.
I se pare ireal cât de departe a ajuns, dar este împăcat cu idee, își vede în continuare de viața lui și de noua sa relație care merge foarte bine și care îl face fericit.
Citește și:
Oana Roman, cuvinte dure la adresa lui Selly. Vedeta l-a desființat pe vlogger
Catinca Roman, noi declarații despre sora sa. Vedetele s-au certat rău
Vica Blochina a desființat-o pe Oana Roman. Care a fost reacția rivalei
”Eu am tras 10 ani în relația cu ea ca să fie bine, m-am chinuit și m-am rupt pe mine doar ca să ne fie bine. Am trecut și am înghițit peste multe fapte urâte pe care le face în continuare. Asta ce înseamnă? Să stau până la bâtrânețe, până la 60 de ani și să rămân singur. Păi cine mă mai ia? Sunt niște văicăreli pentru că i-a plecat sluga de acasă. Ea nu făcea nimic nici atunci (n.r. când erau într-o relație). Acum a dat de greu?”, a mai zis el.
Sursa foto (c): Oana Roman/Instagram
”Eu o văd pe Isa un weekend la două săptămâni. Eu o sun, câteodată răspunde, câteodată nu răspunde. Poate să fie și mai multe zile atunci când e vacanță. Ea face niște chestii acum ca să-și facă o comunitate așa pe Instagram cu persoanele care sunt despărțite, dar e treaba ei, pe mine nu mă privește. Eu încerc să fac tot posibilul să ne fie bine, și mie, și copilului și Gabrielei”, a adăugat Marius Elisei, pentru sursa citată.