Showbiz

Catinca Roman, noi declarații despre sora sa. Vedetele s-au certat rău: „Noi toată viața am fost așa”

schedule 17 iul. 2023, 13:26

Catinca Roman, noi declarații despre sora sa. Vedetele s-au certat rău: „Noi toată viața am fost așa”
Sursa foto: YouTube Emisiuni Prima TV

Catinca Roman și sora sa, Oana Roman, nu avut mereu o relație foarte bună, pentru că la fel ca în orice familie au existat și momente în care s-au certat extrem de tare. Iată ce a zis vedeta, după cea mai recentă conversație pe care au avut-o, prin intermediul rețelelor sociale.

Catinca Roman, declarații despre Oana Roman

Catinca Roman și Oana Roman au reușit să atragă din toată atenția asupra lor, cu cele mai recente conversații pe care le-au avut și care nu au avut loc față în față, așa cum s-ar fi așteptat unii, ci în mediul online. Toate neînțelegerile dintre ele au apărut din cauza situției în care se află mama lor. Fosta parteneră de viață a lui Marius Elisei a fost cea care a început cu acuzațiile la adresa surorii sale, despre care a zis că nu și-a mai vizitat mama de mai bine de un an, în centrul pentru bătrâni în care este internată.

Mai mult de atât, Oana Roman a zis în mediul online faptul că una dintre asistentele care se ocupă de mama ei a informat-o de faptul că mama sa întreaba mereu de ce nu vine și Catinca în vizita la fel ca ea, iar de aici până la un întreg scandal între ele a mai fost un singur pas. Chiar zilele acestea, fiica lui Petre Roman a făcut niște declarații în mediul online, unde este urmărită de mii de oameni, despre sora ei că își dorește să facă pace, dar a călcat-o în picioare și i se pare ireal că a făcut asemenea afirmații.

„A spus că eu sunt bolnavă psihic și că mint și că exagerez. După care a venit și a spus: vai, dar eu îmi doresc o reconciliere. Păi dacă ești normal la cap, nu ai cum să îți dorești o reconciliere, după ce ți-ai călcat în picioare public un membru al familiei. Lucrul ăsta nu se va întâmpla niciodată și vreau să țineți bine minte lucrul acesta. Nu se va întâmpla niciodată”, a zis Oana Roman, pe social media.



Nu a durat mult, iar Catinca Roman i-a dat replica surorii sale și a recunoscut că între ele a existat o tensiune toată viața și că, cel puțin la momentul actual, relația lor nu este deloc una bună, dar speră că situația va fi mai bună, odată cu trecerea timpului. Și-ar dori să poată exista o cale de împăcare între ea și sora sa, pentru că ține foarte mult la ea și așteaptă să se regăsească, până la urmă, dar știe totodată faptul că una dintre ele trebuie să facă primul pas și la cum o cunoaște pe sora ei, nu va fi ea aceea.

„Deocamdată nu am reparat relația. Noi toată viața am fost așa, cu plusuri sau minusuri. La urma urmei suntem surori, cred că o să ne reconciliem. Eu țin foarte mult la ea, mi-am dorit întotdeauna o soră, așa că aștept cu interes să ne regăsim cumva. Trebuie cineva să facă primul pas”, a declarat Catinca Roman, conform wowbiz.ro.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9764 RON
-0.00050
USD
USD: 4.65 RON
-0.01390
GBP
GBP: 5.818 RON
0.00140
HUF
HUF: 1.2774 RON
-0.00380
BGN
BGN: 2.5444 RON
-0.00030
CHF
CHF: 5.0964 RON
-0.00730
Convertor valutar

Rezultat: ---