Politic Economic

Premierul refuză să modifice legea gazelor și cere austriecilor de la OMV Petrom să pună presiune pe Nehammer să ne accepte în Schengen

schedule 19 sept. 2023, 06:41

Premierul refuză să modifice legea gazelor și cere austriecilor de la OMV Petrom să pună presiune pe Nehammer să ne accepte în Schengen
Foto: Guvernul României/Facebook

Premierul Marcel Ciolacu a avut, luni, o discuție cu o delegație a OMV Petrom condusă de Alfred Stern, CEO al grupului OMV, despre perspectivele proiectului de exploatare a gazelor din Marea Neagră, Neptun Deep. Șeful Guvernului a spus că speră ca atitudinea omologului său austriac Karl Nehammer de a continua să se opună aderării României la Schengen nu va afecta imaginea OMV Petrom în țara noastră. 

Discuție între OMV Petrom și Guvern: austriecii, refuzați

Guvernul rămâne pe poziții și nu va modifica legea gazelor din Marea Neagră, așa cum a dorit OMV Petrom, acesta fiind răspunsul României la blocada Schengen. 

La discuția de luni de la Guvern, Marcel Ciolacu i-a sugerat șefului companiei austriece „să-și folosească diplomația economică” pe lângă cancelarul Karl Nehammer, cel care se opune intrării noastre în spațiul Schengen

„Dacă este atât de distrus Schengen-ul, eu nu am nicio problemă ca Austria să iasă din Schengen, să îşi facă ziduri cu sârmă ghimpată şi electrice, nu am nicio problemă. Dacă Austria îşi doreşte această abordare cu garduri, să şi le plătească, să iasă din Schengen”, a afirmat prim-ministrul României. 

Premierul Ciolacu a completat că statul român susține puternic proiectul Neptun Deep în care OMV Petrom este asociată cu compania de stat Romgaz, proiect care va aduce României independența energetică, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

„Este cel mai important proiect energetic, o investiţie de circa 4 miliarde de euro, care ne va pune în situaţia de a deveni un actor energetic la nivel european, exploatând rezerve estimate la minimum 100 de miliarde de metri cubi de gaze – cât tot consumul României pe aproape 10 ani”, a mai spus prim-ministrul României.

Marcel Ciolacu a mai vorbit și despre aderarea la spațiul Schengen

Șeful Executivului și-a manifestat speranța că atitudinea premierului austriac, Karl Nehammer, de a continua să se opună aderării României la Schengen nu va afecta imaginea OMV Petrom în țara noastră. Oficialul a susținut că o astfel de situație ar fi de nedorit pentru ambele părți. 

„Vom continua să sprijinim proiectul Neptun Deep şi să mergem înainte pe baza actualei forme a legii offshore, aşa cum România va continua să-şi susţină argumentele privind aderarea la spaţiul Schengen inclusiv în instanţele europene, dacă Austria nu îşi schimbă poziţia”, a precizat premierul Ciolacu.

OMV Petrom și Romgaz, investiție de până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului Neptun Deep

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (Romgaz) este asociatul unic al ROMGAZ BLACK SEA LIMITED care deţine 50% din participaţia în perimetrul XIX Neptun, zona de apă adâncă (Neptun Deep), iar cealaltă cotă de participaţie de 50% este deţinută de OMV Petrom care este şi operator al proiectului Neptun Deep. 

Dezvoltarea zăcămintelor comerciale presupune o infrastructură ce include 10 sonde, 3 sisteme de producție submarine și conductele colectoare asociate, o platformă offshore, conducta principală de gaze către Tuzla și o stație de măsurare a gazelor.

OMV Petrom și Romgaz vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului. Neptun Deep va genera o producție de aproximativ 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale, țara devenind astfel cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană.

Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino şi Pelican Sud include 10 probe, 6 în ape adânci (~1000m) şi 4 în ape puţin adânci (~100m), 3 sisteme de producţie submarine şi reţeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore în zona de apă cu adâncimea de 100 de metri, conducta principală de gaze către ţărm (~160km) şi staţia de măsurare a gazelor Tuzla.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 25 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

40 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9732 RON
-0.00240
USD
USD: 4.7413 RON
-0.00810
GBP
GBP: 5.9954 RON
0.03820
HUF
HUF: 1.2151 RON
-0.00040
BGN
BGN: 2.5427 RON
-0.00120
CHF
CHF: 5.3047 RON
0.03540
Convertor valutar

Rezultat: ---