Klaus Iohannis se întâlnește cu Joe Biden, miercuri, la summitul B9 de la Varșovia
Conform Administraţiei Prezidenţiale, „Summitul B9 se desfăşoară în contextul împlinirii unui an de la declanşarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022, şi are ca obiectiv continuarea coordonării dintre Aliaţii de pe Flancul Estic al NATO şi SUA, pe fondul provocărilor de securitate generate de război”.
„Agenda discuţiilor va viza continuarea sprijinului multidimensional pe care statele Aliate, inclusiv cele participante la Formatul B9, îl acordă Ucrainei, susţinerea pentru aspiraţiile sale euroatlantice, precum şi demersurile continue ale NATO de întărire a posturii sale de descurajare şi apărare pe Flancul Estic”, indică sursa citată.
În cadrul reuniunii extraordinare a Formatului București 9 (B9 ) vor fi abordate și modalităţile de tragere la răspundere a Rusiei, prin instrumente de drept internaţional, pentru crimele comise în Ucraina.
Citește și:
Iohannis, mesaj dur la adresa Moscovei, la Summitul B9: „Să ne asigurăm că e actul final al Rusiei”
„O atenţie specială va fi acordată şi partenerilor vulnerabili, precum Republica Moldova, confruntată cu provocări crescute de securitate”, se mai arată în comunicat.
Toate acestea sunt însă lucruri pe care președintele Joe Biden deja le-a anunțat marți seară de la Varșovia, în fața a mii de cetățeni, în discursul său istoric.
Au fost prezenți acolo și mai mulți oficiali, dintre care a ieșit în evidență Maia Sandu, pe care președintele american a lăudat-o și a aplaudat-o. Klaus Iohannis nu a fost printre cei prezenți.
Joe Biden, discurs la Varșovia în fața a mii de oameni
Preşedintele american Joe Biden a susținut marți seară, la Varşovia, în fața a mii de oameni, un discurs extrem de așteptat, în care a transmis un nou mesaj de sprijin pentru Ucraina, cu trei zile înainte de a se împlini un an de la război.
Citește și:
Horoscopul iubirii 27 noiembrie-3 decembrie 2023: Află ce îți rezervă astrele!
Documentul care arată plățile ilegale pentru vaccinurile cumpărate în pandemie
Vorbind în fața unei mulțimi adunate în grădinile Castelului Regal din capitala Poloniei, Joe Biden a salutat rezistența poporului ucrainean și bunăvoința Poloniei și a altor aliați occidentali care au susținut Kievul în fața „asaltului ucigaș al lui Vladimir Putin”.
Discursul său, care a durat aproape 20 de minute, a fost construit pe o antiteză între democrație și autocrație, între lumea liberă și Vladimir Putin, căruia Joe Biden i-a pronunțat numele de zece ori.
Liderul de la Casa Albă și-a început discursul vorbind despre „asaltul ucigaş al lui Putin în Ucraina” și l-a încheiat cu formula: „Dumnezeu să ne protejeze pe toți, Dumnezeu să apere eroii ucraineni”.
Oficialul american a afirmat că „Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia, iar Statele Unite și aliații se vor asigura că va plăti pentru toate atrocitățile și crimele împotriva umanității”. Biden a transmis rușilor că SUA și națiunile din Europa nu caută să controleze sau să distrugă Rusia, că Occidentul nu a complotat pentru a ataca Rusia, cum susține Vladimir Putin, și că președintele rus este cel care a început aceste război și cel care îl și poate opri.