Ministrul de Interne al Austriei, azi în România. Oficialul s-a opus aderării noastre la Schengen
Update: Ministrul austriac a evitat, după cum era de așteptat, să dea un răspuns clar la solicitările României de ridicare a veto-ului pe Schengen. De altfel, Gerhard Karner a recunoscut că discuțiile cu omologul român au fost dificile.
„Este foarte important că ne vedem, pentru a putea discuta aspecte de securitate care vizează ambele țări. Am avut discuții foarte clare, dificile, dar le-am avut. Sunt si foarte multe puncte comune. Sunt puncte pe care trebuie să le discutăm când e vorba de securitatea ambelor state: migrația ilegală, combaterea migrației ilegale. Numai împreună cu Poliția Română am destructurat o rețea condusă de un cetățean român", a spus el.
Oficialul a ținut să explice de ce le-a refuzat României și Bulgariei accesul în Spațiul Schengen. „Repet mesajul, de ce nu am putut să votez pentru România la Consiliul JAI: pentru că avem un sistem care nu funcționează. Există controale și la granița Germaniei cu Austria, Franța face la fel cu Germania.
Citește și:
Dumitru Buzatu, reținut de DNA în fața „amantei”
Prețul plătit de Iurie Darie pentru iubirea vieții
Bancnota de zero euro. Ce țară o lansează și cu cât va putea fi cumpărată
Asta e dovada că sistemul nu funcționează, iar interesul nostru e să înceapă să funcționeze, cu frontiere externe funcționale. Suntem parteneri apropiați care lucrează împreună, am reușit primii pași, dar mai avem mult de lucru. Sunt multe controale interne care nu ar trebui să existe. Nu pot să vă ofer azi o dată, în primul rând vreau să obținem rezultate", a declarat Gerhard Karner.
Miercuri, Gerhard Karner, ministrul de interne al Austriei, ajunge în România pentru o vizită foarte importantă pe care o va avea cu omologul sau, Lucian Bode.
Înainte de vizită, oficialul străin a făcut o conferință de presă și a anunțat că în 2022 au fost arestați în Austria cu 61% mai mulți traficanți de persoane decât în 2021, iar 52 dintre ei au fost români.
Karner nu va merge doar la Ministerul de Interne, ci va vizita și sediul Poliției de Frontieră. Cel mai probabil, acolo vor avea loc discuții legate de partea de migrație și legate de proiectele-pilot pe care România încearcă să le implementeze cu ajutorul Comisiei Europene.
Citește și:
Val de aer polar peste România. Vor fi ninsori și temperaturi sub zero grade
Mara Bănică, nefericită de sărbători. Declarațiile care au îngrijorat pe toată lumea
De ce Bianca Drăgușanu și-a înscris fiica la o școală de stat
Rămâne de văzut dacă această vizită va fi una de imagine politică sau decizională. Amintim că ministrul de Interne al Austriei este cel care a votat „Nu” pentru România la Schengen, în decembrie 2022, la Bruxelles.
Motivele expuse au fost: problemele legate de migrație cu care se confrunta întreaga Uniune Europeană, spunând că migranții vin și din România și că este o reală problemă când vor fi rezolvate problemele la frontiere.
Autoritățile de la București speră că, în urma acestor discuții, România vă fi pusă pe agendă pentru un vot nou, atunci când Spania vă prelua președinția Consiliului.