Ziua Marinei Române, sărbătorită la Constanța
Ziua Marinei Române este sărbătorită pe faleza din Constanța. La eveniment vor participa preşedintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă și ministrul Apărării, Angel Tîlvăr. În cadrul evenimentului, marinarii militari vor prezenta exerciţiul demonstrativ întrunit „Forţele Navale Române 2023”, pe scena maritimă din faţa Comandamentului Flotei.
Programul evenimentului începe cu câteva minute înainte de ora 10.00 cu primirea oficialilor, după care se ridică Pavilionul, geacul şi Marele Pavoaz la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României şi cu tragerea a 21 de salve de tun, potrivit tradiţiei marinăreşti. Va avea loc și serviciul religios, vor fi lansate în apa mării și ancore de flori în memoria eroilor marinari.
Citește și:
Când se încălzește apa mării. Turiștii vor să petreacă vacanța de Sfânta Maria pe litoral
Iohannis, de Ziua Marinei: „Forţele Navale Române contribuie la îmbunătăţirea securității”
Tot la Ziua Marinei, își va face apariția din larg ”Zeul Neptun”. Salutul de deschidere a exerciţiului va fi executat de elicoptere şi ambarcaţiuni rapide, care vor purta drapelele României, Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene. Potrivit programului, va urma defilarea Navei-şcoală ”Mircea”, Ambasadorul Onorific al României pe mările şi oceanele lumii, având cadeţii de la Academia Navală ”Mircea cel Bătrân” pe vergi, care vor saluta publicul spectator, în timp ce un elicopter militar va lansa trei scafandri paraşutişti.
Concert și foc de artificii pe faleza Cazinoului din Constanţa
Alte secvenţele ale Exerciţiului demonstrativ întrunit ”Forţele Navale Române 2023” sunt inserţia unor elemente de cercetare-diversiune, respingerea atacului aviaţiei inamice, căutarea şi atacul asupra unui submarin inamic, respingerea unui desant maritim, combaterea migraţiei ilegale pe mare şi manevrarea elicopterului Puma Naval pentru apuntarea la bordul unei fregate.
Citește și:
Papa Francisc canonizează "Mama Antula" din Argentina
Ziua de 1 Mai pentru români. De ce oamenii merg la mare în această zi de sărbătoare
Ziua 7 de proteste în România. Fermierii și transportatorii vor să blocheze marile orașe ale țării
La final, navele şi aeronavele miltare vor defila prin faţa oamenilor de pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, după care garda de onoare va încheia partea oficială a evenimentului. Sărbătoarea va continua cu defilarea velierelor şi ambarcaţiunilor civile, dar și cu acrobaţii aeriene, concomitent cu un mini-spectacol oferit publicului de Muzica Militară a Forţelor Navale.
Ziua Marinei Române se va încheia cu retragerea cu torţe a marinarilor şi cu un foc de artificii şi de drone din partea Primăriei Municipiului Constanţa. Formaţia muzicală a Forţelor Navale, condusă de colonelul Cornel Ignat, va susţine un mini-concert din repertoriul marinăresc pe faleza Cazinoului din Constanţa, la orele 20.00-20.30. Marinarii se vor retrage cu torţe pe itinerariul Cazino - Faleză - Comandamentul Flotei - Str. Remus Opreanu - Piaţa Ovidiu.