Ziua Femeii este in fiecare zi, nu doar pe 8 Martie

Ziua Femeii este in fiecare zi, nu doar pe 8 Martie

Ziua Femeii este o sărbătoare oficială în peste 25 de țări. Deși, inițial, a fost văzută doar ca pe un simplu protest, mai apoi a fost o zi dedicată recunoașterii progresului femeilor în lupta lor pentru egalitatea dintre sexe. Pentru femei este o zi foarte, foarte importantă în care iubesc să primească tot felul de atenții din partea celor de lângă ea.

Unei femei ar trebui să îi arăți aprecierea în fiecare zi, nu doar de 8 Martie și tocmai de aceea ți-am pregătit câteva versuri pe care să i le dedici celor mai importante femei din viața ta.

[Femeia mea frumoasă ca scriptura], Emil Brumaru

Femeia mea frumoasă ca scriptura,
Nu-ţi cer nici coapsele, nici sânii şi nici gura,

Ci sufletul răscopt ca o căpşună
Cu mirosu-nţelept şi carnea bună

Şi gândurile moi şi-adânci ca mierea
După-amiezii, spre-a-mi spori puterea,

Şi-ţi fac din fluturi pat, din rouă masă,
Nelegiuit de alba mea mireasă,

Şi-ţi născocesc din vorbe raiul dulce
În care tinereţea ta să-şi culce,

Când ziua-ţi cade tristă la picioare,
Lacrima grea, strălimpede şi mare.

(Din Opere II. Submarinul erotic, Emil Brumaru, Editura Polirom, colecția „Opere. Emil Brumaru”, 2009, 479 p. )

Fata cu şosete de diamant, Mircea Cărtărescu

 zveltă ca o pipetă
trece pe bicicletă
fata cu şosete de diamant.
ea are părul de diamant
şi faţa de diamant
şi fustă verde de brocart.
în pulpa de sticlă a acestei fetiţe
se vede săpat un mecanism cu rotiţe
şi un piston de argint.
rotiţele se rotesc
pistonul pompează
şi adolescenta înaintează
târându-şi părul de diamant pe Calea Moşilor.

sub bluza de fildeş
sub sânul ce-ntinde-şi
boticuri rotunde de diamant
ea are cosiţe
legate cu liţe
şi coastele ei sunt cu totul de diamant.
dar aici, în colivia toracică, ea are un colibri.
la etajul patru al colibriului locuiesc eu.
acum stau la fereastră şi mă uit la pomii de muşama.

ce bine e în pieptul ei!
cerul e albastru ca peruzeaua!
norii sunt de plastilină colorată
cum tu, cititorule, poate că n-ai văzut niciodată
(pe tine poate nu te-a iubit nici o fată…)
aicea soarele e de zgârci, luna de porţelan
şi până şi tractoriştii îl ştiu pe de rost pe Paul Celan
şi până şi păpădia şi muşeţelul
sunt trase de chinezi, cu penelul.

ce fermecată lume! trec prin seară
taxiuri de cleştar şi scorţişoară
şi printre limuzine se strecoară
fata cu şosete de diamant.
în şoldu-i de sticlă
are o pâclă
de rotiţe dinţate şi un piston de argint.
rotiţele se rotesc, pistonul pompează
şi adolescenta înaintează
târându-şi părul de diamant pe Calea Moşilor.

(Din Poeme de amor, Mircea Cărtărescu, Editura Cartea Românească, 1982)

ea era frumoasă, Bogdan O. Popescu

lui nichita stănescu şi lui florin iaru

ea era înnebunitor de frumoasă şi se arăta doar când voia
o dată într-un an, o dată într-o viaţă
după ce cuvintele ultimului poet care a scris despre ea ajunseseră
pe fundul oceanului
şi ceilalţi credeau deja că este numai o legendă, precum atlantida
sau el dorado
toate ale ei, pantofii, rochia neagră, părul alungindu-se la infinit
linia ghicită a coapsei, unghiile siclam, fructele de mare mâncate delicat
cafeaua băută doar pe jumătate, dezordinea lăsată în dormitor
ogarul care aleargă fără să latre vreodată
privirile care o urmăresc fără şanse
limuzinele cu jenţi frecate până la strălucire
păsările migratoare, fierul de călcat şi tâmplăria de secunde
toate există doar în visul nostru
cel de noapte cu noapte
pentru că numai visul nu este distrus de ceasuri, de trecere şi de întâmplare
visul revine la nesfârşit
coşmar uneori, alteori fabrică de ciocolată, visul.

ea era nemilos de frumoasă, cel puțin cu noi, poeții.

(Din Aerobiciclete, Bogdan O. Popescu, Editura Brumar, 2010)

Femeile, Mircea Cărtărescu

“femeile sunt interesante
până în 20 şi peste 30
cam 5 înainte şi 5 după
ce puşti nu-şi doreşte, când nici nu ştie cu ce seamănă obiectu-ăla
o muiere de 30 de ani?

ce chelios la 35-40 nu vrea o fâşneaţă?
când ai grasă, vrei slabă, căci femeile sunt interesante
puţin sub siluetă şi puţin peste –
când ai avut o lascivă, parc-ai vrea, nu ştiu cum,
o ruşinoasă, s-o faci cu lumina stinsă…”

doru şi dinu (Dumnezeu să-l ierte)
la dinu, într-o noapte de chef generaţionist
în bucătărie, cu păhărelele de cuba libre: dom-le,
ce-i mai mişto pe lume decât să te fuţi?
Ce drog e mai tare, ce poem te zgâlţâie mai rău?

“femeile sunt de fapt la fel ca noi
sunt şi ele curioase ca şi noi
ştii, vezi pe una pe stradă sau în tramvai
şi te gândeşti: dom-le, cum ar fi?
aşa se gândesc şi ele.
Şi cum găseşti bărbaţi sfioşi ca nişte fetiţe,
aşa sunt şi fete care-ţi trag fermoarul
imediat cum ţi-au intrat pe uşă.

radu, la rahova, într-o seară rece
la o bere la halbă, şi mai rece:
“24? tu vorbeşti serios? Păi eu la 24
Mă săturasem de gagici, avusesem căcălău…”
Şi-apoi, jucându-se cu bricheta: “uite care-i treaba,
o muiere nu stă cu tine
dacă nu simte c-o stăpâneşti,
poţi să fii cel mai mare mahăr sau geniu,
facu-le şi dregu-le…”

“femeile nu sunt oameni
nu te poţi înţelege cu ele
asta afli mai ales după-nsurătoare
să vezi porumbiţa ce vânt îşi ia
ce strigă la tine
ce program face cu tine…
e drept că atunci
nu mai e acelaşi lucru
după cinci ani, când îi pui mâna pe fund
parcă pui pe al tău.”

dom`nichi, la berlin(eu şi traian
ascultându-l cu votcile-n faţă):
“asta e ca şi cu femeile: când vezi una pe stradă
cu dunga ciorapului puţin într-o parte
îţi dai seama că tipa e abordabillă.
corectitudinea perfectă inhibă, şi la femei
şi la operele de artă.”
şi noi: “excelent,
excelent, dom`profesor!”

“femeile splendide şi femeile urâte
sunt ok.
fereşte-te-n schimb
de fata obişnuită, care, în blugi şi tricou,
stă, nici urâtă şi nici frumoasă,
în staţia de tramvai.
ea-i ca şi tine şi te aşteaptă.”

(Din Nimic. Poeme 1988 – 1992, Mircea Cărtărescu, Editura Humanitas, în afara colecțiilor, 2010, 116 p.)

Despre simulările iubitei imaginare, Iulian Tănase

Ea simulează atât de bine dragostea
ai putea să juri că e dragostea însăși
și poate chiar și este
de aceea el se îndrăgostea de ea încontinuu
și îi spunea tu ești dragostea, dragoste
ea rîdea, îl iubea și apoi se cufunda în tăcere.

Ea simulează atît de bine ploaia
cînd o întâlnea trebuia automat să își deschidă umbrela
ea rîdea în aversă, îl privea torențial
și apoi se cufunda în tăcere.

Ea simulează atît de bine frumusețea
că, nu se știe cum, devenise frumoasă fără să știe
încercase de cîteva ori să își dea jos masca frumuseții
dar era propria-i față
și nu se putea elibera din capcana frumuseții
fără a se mutila iremediabil.
De aceea, poate, de cîte ori îi spunea că e frumoasă
ea se repezea la prima oglindă care îi ieșea în cale
și se cufunda în tăcere.

Ea simulează atât de bine
dragostea
ploaia
frumusețea
fără să știe că, de fapt, dragostea, ploaia, frumusețea,
simulează atît de bine chipul ei.

(Din Iubitafizica, Iulian Tănase, Editura Herg Benet, colecțiile „Radical din 5” și „Poezie”, reeditare 2013, 152 p.)