Protestul fermierilor și transportatorilor români, ziua șapte
În contextul protestelor transportatorilor și ale fermierilor, pe DN 2, în localitatea Afumați, la limita cu orașul Voluntari, județul Ilfov, traficul rutier se desfășoară normal pe sensul de mers către Urziceni, iar pe sensul de mers către Capitală este în continuare restricționată banda nr. 1, din cauza autovehiculelor parcate ale protestatarilor, transmite Centrul INFOTRAFIC.
După șase zile de protest și ore în șir de discuții cu liderii statului, protestatarii nu sunt mulțumiți de deciziile luate de miniștri, astfel că protestele au continuat și în seara de luni. În București, imnul țării a răsunat în boxele montate pe mașini.
Au venit mulți oameni revoltați din toate colțurile țării pentru a protesta și spun că vor continua să iasă în stradă până când vor primi ceea ce au cerut.
Şoferii camioanelor şi a utilajelor agricole au fost nevoiţi să le parcheze pe acestea în două rânduri, pe marginea şoselei, la intrare în Bucureşti, din cauza numărului mare de vehicule.
La Brașov, sute de tractoare, camioane de mare tonaj, capete de tractor și mașini au blocat șoseaua ocolitoare, pe o distanță de aproape doi kilometri. Aici, protestul a început în urmă cu 30 de minute și acum este în desfășurare, sub supravegherea polițiștilor.
Și la malul mării oamenii sunt revoltați. O coloană de TIR-uri a ajuns la intrare în portul Constanța, unde șoferii circulă cu viteză redusă.
Ce au cerut protestatarii și ce au obținut până acum
Transportatorii au cerut plafonarea RCA la 5.000 de lei, scurtarea timpilor de trecere a frontierei, mutarea cântarelor pentru marfă mai departe de vami, alocaţii de hrană şi cazare şi recuperarea accizei pe motorină.
Citește și:
Proteste masive la Botoșani, după ce gravida de 26 de ani a murit în spital
Scandal în Parlament pe RCA. Șefii ASF și-au apărat salariile de 12.000 € și nu vor să demisioneze
Fermierii, la rândul lor, au solicitat acordarea subvențiilor pe anul 2023 până în februarie, compensații pentru perturbarea pieței grânelor în contextul importurilor din Ucraina și credite bancare avantajoase.
Până acum, delegațiile au obținut scutirea pe impozitul reinvestit în agricultură şi transport, benzi separate pentru transportatorii români la vamă şi promisiunea că procedurile contabile vor fi simplificate. Alte cereri, care ţineau de facilităţi fiscale, au fost respinse.