Social Politic Auto

Scandal în Parlament pe RCA. Șefii ASF și-au apărat salariile de 12.000 de euro în fața aleșilor și nu vor să demisioneze

schedule 21 mar. 2023, 06:55

Scandal în Parlament pe RCA. Șefii ASF și-au apărat salariile de 12.000 de euro în fața aleșilor și nu vor să demisioneze
Foto: Euronews România/Youtube.com

E scandal în Parlament după falimentul Euroins. Șefii de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au propus, plafonarea tarifelor RCA la nivelul de acum un an. Până se va lua o hotărâre, conducerea ASF a dat explicații în fața aleșilor în cazul Euroins. Deși tot românii sunt cei care plătesc al patrulea faliment major din ultimii 8 ani de pe piața RCA, Autoritatea și-a apărat salariile de 12.000 de euro, susținând că și-a făcut treaba și că nu există motive să își dea demisia. 

Conducerea ASF, chemată în Parlament la explicații după falimentul Euroins

Conducerea ASF a fost prezentă, luni, în Parlament, pentru a da explicații, după ce a cerut falimentul Euroins, liderul de pe piața asigurărilor RCA. Ar fi al patrulea caz identic în opt ani, după falimentul City Insurance, Astra și Carpatica. Comisia s-a ținut cu un protest.

„Stăteau cu dosare sub masă pe care nu le înregistau. Nu şi-au înregistrat dosarele din instanţă. Aceste companii, majoritatea au fraudat. Problema este foarte simplă. Patru falimente, pe care, în cele din urmă, le plătesc românii”, a declarat Nicu Marcu, președinte ASF.

În ziua în care cei de la ASF au fost audiați, Euroins a ieșit în spațiul public, din nou, să susțină că nu are probleme financiare.

„Compania are fonduri suficiente pentru a acoperi cheltuielile pentru următoarele 15-20 de zile. Societatea nu are nicio problemă cu acoperirea datoriilor în ceea ce priveşte plăţile pe termen scurt şi nu este insolvabilă”, a spus Assen Hristov, Eurohold, compania-mamă Euroins. 

Proiectul privind plafonarea tarifelor RCA, trimis la Finanțe

Până când situația companiei se va lămuri, milioane de șoferi așteaptă proiectul privind plafonarea tarifelor RCA, care a fost trimis deja către Ministerul de Finanțe. O hotărâre de Guvern ar urma să fie dată în perioada următoare.

Plafonarea RCA se va face pentru o perioadă de șase luni la tarifele practicate de asiguratori în martie 2022. Însă, în cazul în care prețul de anul trecut este mai mare decât prețul din anul curent, atunci compania de asigurări va trebui să ia în considerare cel mai mic tarif.

Pentru unele categorii, diferențele sunt mai mari de 40%. De pildă, în martie 2022, un șofer cu vârsta între 31 și 30 de ani plătea, pentru un motor cuprins între 1.200 mc. și 1.400 mc, în medie, 789 de lei. În prezent, acesta a ajuns să plătească 1.123 de lei, prin urmare plafonarea i-ar putea lăsa mai mulți bani în buzunar.

ASF garantează că va vinde la cele mai mici prețuri

ASF a transmis că a discutat cu asiguratorii și a obținut de la ei garanția că vor vinde la cele mai mici prețuri, deși asta ar însemna să iasă în pierdere. În schimb, vor fi scutiți de anumite taxe. 

„Interesul nostru este consumatorul, omul, noi reglementăm de așa natură încât companiile de asigurări aflate în piață acum să nu piardă, astfel încât să poată să susțină în perioada următoare cota de RCA care se va repartiza”, a completat Nicu Marcu, președinte ASF.

Polițele Euroins, valabile 90 de zile după faliment

Polițele Euroins rămân în vigoare timp de 90 de zile de la data deschiderii procedurii de faliment. Dacă vor, conducătorii auto le pot denunța, putându-și recupera apoi banii de la Fondul de Garantare. Tot de aici vor veni și despăgubirile pentru cei care sunt loviți în trafic de o mașină cu RCA la Euroins. 

De ce a decis ASF să retragă autorizația de funcționare a companiei Euroins

Bulgarii de la Euroins au intrat pe piața din România în urmă cu 15 ani. Au avut peste 7.000 de angajați și venituri record raportate pentru 2022, aproape 2 miliarde de euro. 

Problemele au apărut în 2020, când ASF și-a înmulțit controalele și a constatat mai multe nereguli, printre care ignorarea dosarelor de daună și nerespectarea termenelor de plată a despăgubirilor.

Recent, statul a aflat că sunt 100.000 de procese deschise de păgubiți pe numele Euroins și a constatat că societatea nu are bani pentru a plăti reparațiile. Sub presiune și nemaiavând nicio alternatică, Autoritatea a cerut retragerea autorizației de funcționare a Euroins. 

Conducerea ASF, plătită din bani publici cu până la 12.000 de euro pe lună, susține că nu putea face mai mult în acest caz. „O blocare a emiterii unor astfel de poliţe ducea la imposibilitatea realizării veniturilor companiei. Era o măsură care, în loc să echilibreze această companie, îi reducea veniturile”, a declarat Cristian Roşu, vicepreşedinte ASF. Eurohold, cea care deține Euroins, acuză „o preluare ostilă a activelor filialei din România” și contestă decizia. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9762 RON
-0.00040
USD
USD: 4.6699 RON
0.00130
GBP
GBP: 5.7698 RON
-0.00210
HUF
HUF: 1.2629 RON
-0.00260
BGN
BGN: 2.5443 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.1198 RON
0.00490
Convertor valutar

Rezultat: ---