Celebrele BMW-uri au ajuns în România. Nemulțumiți, polițiștii vor să bage alți bani în ele
Cele 30 de vehicule BMW ajunse în țară au fost inscripționate cu însemnele Poliției. Acestea au deja girofar și sirene. Alte 70 urmează să fie echipate în viitorul apropiat pentru misiuni. Primele BMW-uri pentru polițiști au ajuns în Capitală marți și urmează ca zilele viitoare să fie predate atât aici, cât și în mai multe unități din țară.
Aproximativ 33.000 de euro costă un astfel de automobil. Contractul pentru 600 de mașini va costa, în final, aproape 20.000 de euro și este plătit pe jumătate din bani europeni. Contestată de sindicaliști, tranzacția este anchetată de Parchetul European și de Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Dar polițiștii tot nemulțumiți sunt. Ar fi vrut mai multă performanță la un asemenea cost. „Aceste BMW-uri din contract nu aveau montate staţii de emisie recepţie, ceea ce înseamnă costuri suplimentare, nu au separatoare între poliţiştii rutieri şi bancheta din spate. Nu au un chit de accidente rutiere, conuri, celelalte elemnte necesare. Vor fi costuri suplimentare”, a declarat Cosmin Andreica, reprezentant sindicat EUROPOL.
Citește și:
Ziua „zero”, încheiată fără nicio promisiune de la Karner cu privire la Schengen
Alexia Eram a împlinit 23 de ani. Ce mesaj i-a transmis Mario Fresh
„Maşini de poliţie. BMW, se folosesc pe toate continentele, mai puţin Antarctica. Avem în Azerbadjan, Australia, SUA, Africa de Sud, aproape toate ţările din Uniunea Europeană folosesc maşinid de poliţie BMW. Motocicletele sunt şi mai populare. Aproape 140 de ţări în lume”, a spus Alex Seremet, reprezentant BMW.
BMW pentru poliție
- categoria: M1
- combustibil: benzină
- motor: 1.900 cm3
- transmisie: 4x4 permanent
- curtie automată: 8+1 trepte
De la ce a început scandalul BMW-urilor anchetate de Kovesi
Contractul de achiziție al BMW-urilor pentru Poliția Română a stârnit controverse atât în sfera politică, cât și în rândul cetățenilor. Opoziția l-a acuzat pe ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, că licitația a fost aranjată pentru ca dealerul auto din București, Michael Schmidt, un apropiat al președintelui Klaus Iohannis, să o câștige.
Citește și:
Alexia Eram, mașină de zeci de mii de euro
Au ajuns primele convoaie cu ajutoare umanitare în Gaza
Unde au ajuns palmierii plantați de Negoiță și scoși de Nicușor Dan
Afaceristul, fondatorul Automobile Bavaria, a susținut că acesta nu este implicat în activitatea comercială și nici în luarea deciziilor companiilor din România.
De asemenea, șeful de stat român s-a delimitat de scandal. Oficialul a afirmat că „este inadmisibil, din punctul meu de vedere, ca numele meu și poziția mea să fie trase într-o chestiune care poate fi verificată tehnic” și că „eu nu am nicio treabă cu această achiziție”.
„Sunt achiziționate în acord cu nevoile instituționale. Vor îmbunătăți condițiile de muncă”, a explicat Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.
Achiziția bolizilor a fost reclamată de USR la DNA și Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi. Procuroarea a transmis că subalternii ei cercetează modul în care a fost făcută achiziția.