Adriana Bahmuțeanu, cuvinte dure la adresa lui Dorian Popa
La finalul săptămânii trecute, Dorian Popa a fost oprit în localitatea Domnești de către oamenii legii, în timp ce se îndrepta către un magazin. Imediat, acesta a fost supus unui test care a ieșit pozitiv și chiar dacă acesta a susținut că nu a consumat susbtanțe interzize, ci doar a inhalat fum la o petrecere, acesta a fost dus la spital, pentru prelevarea unor probe biologice.
De asemenea, acestuia i s-a reținut permisul de conducere și riscă să fie pedepsit, în urma rezultatelor pe care le va primi. Deși unele persoane publice au sărit în apărarea sa, susținând că îl cunosc și că nu ar fi niciodată capabil de una ca asta și nici să se urce la volan într-o asemenea stare, altele l-au judecat aspru pentru fapta sa. Una dintre vedetele care nu a avut deloc ceva bun de zis despre Dorian Popa și situația cu care acesta se confruntă a fost nimeni alta decât Adriana Bahmuțeanu.
Citește și:
Monica Tatoiu a dat de pământ cu Dorian Popa și Irinel Columbeanu: „Așa se ajunge la sapă”
Dorian Popa, sfat important pentru unul dintre fanii lui. Vloggerul s-a despărțit de Babs
Bianca Drăgușanu, declarații neașteptate după ce Dorian Popa a recunoscut că s-a drogat
Ea și-a dorit să tragă un semnal de alarmă în acest sens și se bucură că artistul a fost în cele din urmă ”demascat”. Mai mult de atât, crede despre el că este un om plin de fițe, care ar trebui să dispară pentru totdeauna din atenția media, iar ceea ce o sperie cu adevărat este faptul că influențează o generație întreagă, având mii de copii care stau cu ochii pe el și care îl iau drept model.
Adriana Bahmuțeanu l-a acuzat pe Dorian Popa că a luat foarte mulți bani de la stat, că a făcut mai multe campanii de prevenire a drogurile, dar cu toate acestea s-a jurat pe Dumnezeu că nu a consumat niciodată și a reușit să demonstreze contrariul. De aceeași părere este și Mara Bănică, jurnalista având și ea cuvinte de dure de zis la adresa vloggerului cu peste 2 milioane de subscriberi pe YouTube.
„Încă un dro&%lău cu fițe a fost demascat! Dorian Popa a fost prins în chiloți și halat la volan, după ce consumase substanțe interzise. Astfel de papițoi ar trebui să dispară definitiv din atenția media! Rușine! (…) A participat la mai multe campanii de prevenire a drogurilor, a luat o grămadă de bani de la stat, și mai mult decât atât se jura pe Dumnezeu că el niciodată nu a pus gura sau nasul pe vreo substanță. Ei bine, nasul lui a devenit de Pinocchio, pentru că așa cum minte Dorian Popa și mai grav că influențează o generație întreagă”, a transmis Adriana Bahmuțeanu, pe social media.