Mamișor, declarații după ce Dorian Popa a fost prins drogat la volan
Dorian Popa a fost oprit în trafic de către oamenii legii, moment în care a fost supus unui test, care a ieșit pozitiv. Prins drogat la volan, acesta a declarat că venea de la o petrecere, de unde ar fi inhalat fum, nefiind el cel care a consumat substanțe interzise. Acestuia i-a fost reținut permisul de conducere și implicit i-a fost suspendat dreptul de a conduce, iar totul s-a întâmplat vineri seara, în jurul orei 21.15, în localitatea Domnești, de unde acesta a fost dus la un spital, pentru recoltarea probelor biologice.
"La data de 27 octombrie a.c., ora 21:15 , polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov- Serviciul Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic, în localitatea Domnești, un autovehicul, condus de un bărbat, iar în urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Întrucât aceasta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din București, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conform Legii. Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive", a transmis poliția rutieră din cadrul IPJ Ilfov.
În ciuda acestei situații, vloggerul și-a continut activitatea pe rețelele sociale, dar fără a dat vreo explicație despre cele întâmplate în trafic, la finalul săptămânii. Fanii lui și-ar fi dorit să audă ce are de zis, în situația de față, doar că declarațiile sale întârzie să apară.
Citește și:
Mara Bănică l-a desființat pe Dorian Popa, după ce a fost prins drogat la volan
Iulia Albu și Elena Merișoreanu, mesaje de susținere pentru Dorian Popa
Deși partenera lui de viață a mărturisit că nu avea nicio idee despre această situație, mama artistului a oferit câteva declarații spunând că este convinsă de faptul că fiul său nu va cădea într-o capcană, pentru că viața merge înainte, iar el va găsi o soluție, pentru a-și repara imaginea. Are mare încredere în îndrăgitul vlogger și în abilitățile sale de comunicare, care au dat roade și în trecut.
„Nu se va băga într-o gaură de șarpe. Viața merge mai departe, iar Dorian o să știe să-și repare imaginea! Eu sunt mamișor pe care Dorian o iubește și o susține, necondiționat! Fii sigură că Dorian, de acum înainte, nu se va băga într-o gaură de șarpe”, a declarat mamișor, pentru click.ro.