Iulia Albu și Elena Merișoreanu, mesaje de susținere pentru Dorian Popa
Ultimele zile din viața lui Dorian Popa nu au fost tocmai cele mai bune. Vloggerul a fost oprit de oamenii legi, supus unui test cu aparatul Drugtest care a ieșit pozitiv, urmând ca mai apoi să fie dus la spital pentru a continua investigațiile. Deși fanii au așteptat câteva explicații legate de situație, acestea întârzie să apară, iar el și-a văzut de viața lui în continuare, iar postările de pe Instagram dovedesc acest lucru. Artistului i s-a suspendat dreptul de a mai conduce și i s-a reținut permisul de conducere, un lucru normal în această situație, iar mama sa este de părere că fiul ei își va repara imaginea și nu va cădea într-o capcană.
Iulia Albu și-a dat și ea cu părerea, pe rețelele sociale, despre situația lui Dorian Popa, fiind foarte încântată de felul în care acesta s-a comportat. Faptul că și-a continuat viața și că s-a conformat unei asemenea situații a fost apreciat de către concurenta de la America Express, pentru că nu oricine în situația lui ar fi în stare de lucrul acesta.
Citește și:
Dorian Popa, judecat aspru de Adriana Bahmuțeanu
Iulia Albu și iubitul ei, concurenți în America Express 2024: „Nu sunt pregătită”
„Astăzi îmi place Dorian Popa. Rămas fără permis, se conformează, umil, decent, până și contentul pe care îl postează. Well done!”. a transmis Iulia Albu, pe Instagram.
La rândul său, Elena Merișoreanu a avut și ea ceva de zis, după ce Dorian Popa a fost prins drogat la volan și a ținut să menționeze, încă de la bun început, faptul că nu îi ia apărarea. Cunoscându-l într-un show de televiziune, interpreta de muzică populară știe cât de ambițios este și cât de mult pune preț pe banii lui.
În plus, știe despre vlogger că nu este deloc genul de om care să umble prin cluburi sau pe care cineva să îl fi văzut sub influența băuturilor alcoolice până acum, tocmai de aceea crede în nevinovăția sa până la capăt. Exclude faptul că s-ar fi drogat și, într-adevăr, este convinsă că a inhalat fum, așa cum chiar el ar fi spus în fața polițiștilor.
Citește și:
Iulia Albu și Mike, ceartă la psiholog după America Express
Iulia Albu și Mike, o nouă ceartă în America Express. De la ce a pornit scandalul
Mike și Iulia Albu, ceartă serioasă în America Express. Totul a pornit de la bagaje
„Eu nu îl apăr și este adevărat. Pe Dorian îl cunosc pentru că am fost cu el într-un show și știu cât de ambițios și cât prețuiește banul. El dacă a ajuns aici, el nu umblă prin cluburi, nu l-a văzut nimeni beat și dacă e atât de defăimat și de drogat, o avea el ce are acum? Dorian Popa vreau să vă spun că nu se droghează. Dacă el a fost într-un club sau undeva s-a inhalat că știți că asta este! Deci bag mâna în foc și nu mă voi arde că Dorian Popa nu se droga și nu se va droga niciodată”, a declarat Elena Merișoreanu, pentru Antena Stars.