Locale

Cine este politicianul care s-a bariadat 10 ore în casă cu 3 arme. A fost urmărit de lunetiști și scos de mascați

schedule 09 ian. 2024, 07:38

Cine este politicianul care s-a bariadat 10 ore în casă cu 3 arme. A fost urmărit de lunetiști și scos de mascați
Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Un fost polițist, actual politician, și-a amenințat vecinii cu moartea, luni, apoi s-a baricadat în casă, unde avea trei arme, două dintre ele letale. După zece ore de negocieri, timp în care a fost urmărit de lunetiști, mascații au intrat cu forța peste el și l-au încătușat. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. 

Femeie amenințată cu moartea. Agresorul s-a baricadat în casă

În imagine, puteți vedea finalul operațiunii care a ținut în șah zece ore zeci de polițiști, mascați, lunetiști și negociatori. Fostul polițist, un bărbat de 56 de ani, a fost scos cu forța din casă, flancat de mascații de la forțele de intervenție speciale. 

Totul s-a petrecut într-un bloc din Sectorul 5 al Capitalei. Doi soți de la parter dormeau, când, din senin, s-au trezit cu zgomotul bubuiturilor vecinului de deasupra, un polițist ieșit la pensie și actual politician. Scandalul s-a întâmplat în aceeași clădire cu sediul de partid, filiala din Sectorul 5 a Mișcării România Suverană. 

„A strigat la el să înceteze, el făcea nişte zgomote îngrozitoare. Bocăneli, nu ştiu ce făcea exact. El tot înjura. O ameninţa pe mama”, a relatat Alexandru Pascu, fiul vecinilor ameninţaţi.

Femeia i-a spus să înceteze, dar acest fapt doar l-a înverșunat pe fostul angajat MAI. Nervos, a coborât din apartament și a încercat să intre peste oameni în casă, spărgându-le geamul. Speriată, femeia a sunat la 112. 

„Pe la ora 2:30 a fost o tăcere aşa parcă prevestea. Şi a început...Trepida patul, lustra. S-a urcat de la el de pe geam pe hol cu toporul. Înjurături, înjurături. Când am văzut că a coborât şi mi-a oprit apa, am văzut că se îngroaşă gluma. Mi-a spart geamul să intre în casă”, a spus Elena Pascu, vecina ameninţată, pentru Observator

Două ore mai târziu, vecinii au sunat din nou la 112 și au susținut că sunt amenințați cu moartea. Poliția a ajuns în mai puțin de cinci minute la fața locului, unde l-au găsit pe inculpat baricadat în casă, apoi au cerut suplimentarea forțelor de intervenție. 

La faţa locului a fost trimisă întreaga echipă de asalt a poliţiei, formată din negociatori, medici, dar şi lunetişti care l-au ţinut în vizor în permanenţă pe fostul polițist. După mai bine de zece ore de la apelul 112, trupele speciale l-au luat pe sus pe bărbat, i-au pus cătușele și l-au dus direct la audieri. 

În casă, alți anchetatori au rămas la percheziții. Au găsit în locuință trei arme, două dintre ele letale, pentru care individul avea permis. 

„Nu l-a provocat nimeni. Nu am ieşit pentru că mi-a fost frică”, mărturiseşte cumnatul femeii ameninţate. 
„El a ameninţat şi poliţiştii care au sărit gardul. Ei au mai avut discuţii în curte de a lungul timpului. Pe motiv că face gălăgie. După ora 10 seara tot timpul muzică, râsete, distracţii. Ne e ste frică de el”, mai spune Alexandru Pascu, fiul vecinilor ameninţaţi.
„Poate acum nu mai eram în viaţă nici eu, nici soţul meu. E un fost poliţist, torţionar! A făcut instrucţie cu noi. Nu ţine cont de femei, le înjură”, a declarat Elena Pascu, vecina ameninţată.

Individul este acum cercetat pentru distrugere şi ameninţare. ”Din cercetări s-a stabilit că femeia ar mai fi fost ameninţată şi în alte situaţii”, a precizat Crina Eșanu, Politia Capitalei.

Bărbatul îi terorizează pe cei din bloc de șase ani. Mai are două dosare de ameninţare cu violenţă cu un vecin, după ce nu s-au înţeles cu un loc de parcare. Fostul poliţist i-a distrus cauciucurile şi l-a speriat că îl bate. 

Cine este politicianul care s-a baricadat în casă

Bărbatul a lucrat în Ministerul de Interne până în 2016, când s-a pensionat. A fost angajat și la SRI și Direcția Generală de Protecția Internă. La pensie, s-a alăturat Partidului Mișcarea România Suverană, condus de fostul ministru de Interne, Carmen Dan. Numele fostului polițist apare în scandalul din noiembrie 2017, când Carmen Dan anunța că a găsit într-o priză din apartamentul său un dispozitiv de ascultare. În anchetă se arată că microfonul a fost plantat chiar de fostul polițist, omul său de încredere. Dosarul a fost clasat. 

Președinta partidului a afirmat că, pentru gestul de la locuința sa, bărbatul va fi sancționat politic, dar nu a comentat implicarea lui în dosarul microfonului plantat: „Implicarea într-un scandal legat de acte de violență domestică va fi sancționată politic de către Mișcarea România Suverană. Bineînțeles, după ce ancheta aflată în derulare se va finaliza și vom afla rezultatele”.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9764 RON
-0.00050
USD
USD: 4.65 RON
-0.01390
GBP
GBP: 5.818 RON
0.00140
HUF
HUF: 1.2774 RON
-0.00380
BGN
BGN: 2.5444 RON
-0.00030
CHF
CHF: 5.0964 RON
-0.00730
Convertor valutar

Rezultat: ---