Showbiz

Cine este Sânziana Negru de la America Express. În trecut a avut o relație cu Smiley

schedule 26 mai 2023, 15:43

Cine este Sânziana Negru de la America Express. În trecut a avut o relație cu Smiley
Sursa foto: Instagram Sanziana Negru

Sânziana Negru este una dintre concurentele celui de-al șaselea sezon al emisiunii America Express. Aceasta a acceptat să participe la acest concurs alături de buna sa prietenă, Laura Giurcanu, urmând să parcurgă împreună fiecare probă grea de pe „Drumul Soarelui”, care le va purta pe rând prin Columbia, Ecudor și Argentina. Dar cine este, de fapt, Sânziana Negru.

Cine este Sânziana Negru de la America Express 2024

Sânziana Negru și Laura Giurcanu formează una dintre cele nouă perechi de la America Express 2024. Cele două influncerițe sunt ferm convinse că se vor descurca de minune pe „Drumul Soarelui”, zicând că se vor folosi de farmecul personal, pentru a obține absolut tot ceea ce își doresc, cele mai importante lucruri fiind cazarea și mâncarea. Ambele cunosc destul de bine limba spaniolă, ceea ce este în mod clar un avantaj pentru acestea și s-au pregătit sufletește pentru ceea ce va urma.

Sânziana Negru este o persoană foarte cunoscută în mediul online, cu peste 350 de mii de urmăritori pe Instagram. Influencerița în vârstă de 36 de ani este un model demn de urmat pentru multe dintre fanele sale, cele mai apreciate fiind recomandările pe care le face. Este, de asemenea, o inspirație pentru ele și datorită imaginilor pe care le postează și care se bucură de un succes imens.

Concurenta de la America Express s-a născut în Republica Moldova, dar a crescut în Târgu Mureș. De asemenea, prietena Laurei Girucanu a absolvit „Facultatea de Științe Politice” din București, specializarea „Comunicare și Relații Publice”. În ceea ce privește intrarea sa în lumea mondenă, ea a încput prin a fi prezentatoare la Kiss TV, Music Channel, dar a apărut și în foarte multe videoclipuri, a cochetat cu modellingul, fără să refuze să se pozeze chiar și nud, când situația a cerut-o.

„A fost controversată pentru modul în care am împachetat această campanie. Pentru mulți a fost deranjant faptul că am strâns gunoiul într-un costum de baie, pe o plajă. Au venit cu anumite păreri cum că nu este credibilă o astfel de campanie, deși atunci când pozezi clasic lângă două pungi de gunoi nimeni nu atrage atenția la ce faci tu acolo și își văd mai departe de lucrurile lor.”, a declarat Sânziana Negru, la un moment dat, conform digi24.ro.

Un alt motiv pentru care a fost în atenția oamenilor, în trecut, este legat de faptul că a fost într-o relație cu Smiley. Aceștia au format un cuplu timp de doi ani și aju decis să o ia pe drumuri diferite în anul 2008. La vremea respectivă, influencerița a suferit foarte mult, dar nu a dat prea multe detalii despre motivul separării, urmând ca la scurt timp după aceea, cântărețul să fie într-o relație cu Laura Cosoi.

Acum, aceasta trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Dan Suschevici, bărbatul care i-a furat inima și alături de care este foarte fericită. El o susține în orice decizie ar lua și este alături de ea și acum, chiar dacă nu fizic. Știe că este o ocazie unică pentru ea, iar faptul că ea este fericită îl face și pe el fericit.



“Eu văd America Express ca pe experiența despre care povestești inclusiv după 10 sau 20 de ani după ce ai trăit-o, într-o seară de vară, la masă cu niște străini pe care tocmai ce i-ai cunoscut, în vacanța ta cu familia. E experiența care te pune față-n față cu tine, cu toate trăirile tale, te vezi clar cu calități și defecte, în cea mai onestă formă a ta. Îmi place aventura, îmi place să ies din zona de confort, îmi place să explorez locuri și lucruri noi, de asta consider că mi se potrivește mănușă această emisiune. Cred că așteptările legate de emisiune nu țin de ce vine din exterior, sunt mai mult legate de mine, să fac față tuturor provocărilor, să mă adaptez situațiilor și să mă bucur la maxim de ce tot ce vine spre mine. Laura e partenerul în care am mare încredere, fiecare vine în completarea a ce îi lipsește celeilalte și abia așteptăm să trăim împreună probabil cea mai nebună experiență a vieții noastre.”, a declarat influencerița, pentru America Express.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 12 voturi
Nu: 20 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

32 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9771 RON
-0.00010
USD
USD: 4.6535 RON
-0.01320
GBP
GBP: 5.8883 RON
0.00620
HUF
HUF: 1.2521 RON
0.00270
BGN
BGN: 2.5447 RON
CHF
CHF: 5.2157 RON
-0.00250
Convertor valutar

Rezultat: ---