Motivul pentru care nu poate fi prezis un cutremur în lume. Aplicaţia din Vrancea anunţă cu 25 de secunde înainte ca unda seismică să ajungă la Bucureşti

15 feb. 2023, 13:44
Foto: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului/Facebook.com
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Cutremurul din Turcia de 7,8 magnitudine, din 6 februarie, a speriat românii, mai cu seama cu cât, la câteva zile distanță, pe 14 februarie, s-a produs un seism de 5,7 în Gorj, cel mai puternic seism înregistrat la noi în țară în ultimii 5 ani, la doar 24 de ore de la cel de 5,2 înregistrat luni după-amiază, tot în Oltenia. Epicentrul celor două cutremure a fost la nici 20 de kilometri de Târgu Jiu și a speriat puternic oamenii, creând și pagube serioase. Acum, românii sunt panicați că un cutremur mai puternic s-ar putea produce în perioada următoare, însă nu există nicio metodă de a face predicție pentru cutremur, au transmis seismologii de la INFP. 

Motivul pentru care nu poate fi prezis un cutremur în lume

Aparatura nu poate prezice un cutremur și niciunde în lume nu există o metodă de a face predicție, au informat, miercuri, seismologii de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Specialiștii au marcat că activitatea seismică în zona Oltenia nu a fost o surpriză și este de așteptat să scadă din ce în ce mai tare. Mai clar, experții spun că ce este mai rău a trecut.

Directorul ştiinţific al INCDFP, Mircea Radulian, a explicat că zona Oltenia este una cunoscută de seismologi, care are o activitate în general slabă şi moderată.

„Într-adevăr, ceea ce s-a întâmplat ieri şi alaltăieri (marţi şi luni - n. r.) este o intensificare deosebit de mare a acestei activităţi în zonă. Este, practic, cea mai mare activitate seismică înregistrată în decurs de vreo 200 de ani, de când avem noi înregistrări.
Din acest punct de vedere, a reprezentat o surpriză, să zicem, în sensul că pentru această zonă calculele noastre indicau o magnitudine maximă în jur de 5,5. Deci, practic, s-a depăşit această magnitudine şi în acelaşi timp a fost şi un şoc dublu. 
Au fost două cutremure cu magnitudini mari, peste 5. S-a mai întâmplat o singură dată în istorie, acum vreo 80 de ani, în 1943, când un cutremur a fost înregistrat în zonă, de 5,2. Deci, e clar că a fost o intensificare pronunţată a activităţii şi bineînţeles că aceasta va schimba puţin harta de hazard seismic pentru zona respectivă, în sensul că pentru viitor vom avea în vedere cutremure mai mari decât cele pe care le ştiam noi. (...)
Informaţiile pe care le aveam, sunt informaţii pe de o parte geologice şi tectonice, pe de altă parte datele seismice, ele nu indicau până în prezent posibilitate a unui cutremur mare”, a spus Radulian, într-o conferinţă. 


Directorul ştiinţific al INCDFP a semnalat că energia în zonă a fost eliberată, sistemul fiind într-un proces de reechilibrare, iar activitatea seismică va scădea.

„Aceste replici care au apărut şi vor mai apărea câteva zile la rând este de aşteptat să fie din ce în ce mai mici. De fapt, deja s-a văzut că s-au mai micşorat. Se poate lua în calcul şi eventual o replică mai mare, să zicem în jur de 4 sau peste 3...(...) Aceste sisteme de forţe care apar în scoarta terestră au un caracter neliniar, deci ele nu evoluează după un mod uşor de prezis.
Au un caracter complex, chiar haotic. Şi atunci e greu să spui cu exactitate, neavând datele suficiente la acele adâncimi, ce se va întâmpla exact în viitor. Dar, în ceea ce priveşte activitatea acum, mă aştept să scadă din ce în ce mai mult”, a explicat Radulian. 


„Aparatura nu prezice” un cutremur, ci înregistrează mișcarea 

La rândul său, Constantin Ionescu, directorul institutului, a menționat că „aparatura nu prezice”, ci doar înregistrează mișcarea de la momentul când se produce.

„Reţeaua seismică românească este una dintre reţelele cele mai dense din Europa, participă la diferite proiecte europene şi în acest moment avem un proiect în derulare în care, pe o arie foarte mare, România, Moldova, Grecia, toată zona balcanică, s-au instalat 1.000 de staţii pentru a se analiza procesul din zona Mării Adriatice”, a menţionat Ionescu. 

Mihai Diaconescu, seismolog la INCDFP, a susținut, de asemenea, că nu se poate să fie aproximată activitatea pământului sau să se facă preziceri printr-o formulă. 

„De preziceri se ţin prezicătorii. Nu există nicio metodă de a face predicţie pentru cutremur şi asta nu în România, la nivel mondial. (...) Deci, plăcile se mişcă în permanenţă şi se întâmplă ca uneori să se acumuleze mai mult stres în placa respectivă. Nu există o formulă. Asta e. Suntem la cheremul naturii”, a afirmat Diaconescu. 

Aplicația din Vrancea anunță cu 25 de secunde înainte ca unda seismică să ajungă la București

Directorul INCDFP a mai afirmat că există un sistem de alertare seismică pentru zona Vrancea, care anunță cu 25 de secunde înainte de a veni unda periculoasă în București.

„Dar este o tehnologie, nu este o predicţie. Noi avem echipamente deasupra epicentrului unde se produce cutremurul, estimăm cât este energia din primele sosiri şi după aceea ştim cât va fi cutremurul. (...) Noi am construit această aplicaţie pentru a bloca gazele la intrarea în blocuri, a lega lifturile de la blocuri cu aplicaţia ca să trimită imediat liftul la parter, să blocheze infrastructuri periculoase cum ar fi procese chimice, nucleare sau alte infrastructuri. Această aplicaţie sau acest sistem, că e un sistem, este folosit la centrale nucleare din Bulgaria şi România, e transfrontalier”, a spus Ionescu. 

Cutremurele din Gorj. La epicentru s-a simțit de 7 grade pe Richter

Luni, în data de 13 februarie, s-a produs un cutremur de 5,2 în județul Gorj, la nord de Târgu Jiu, urmat de 16 replici, conform directorului INCDFP. Miercuri, 14 februarie, s-a produs un alt seism, cu magnitudine de 5,7, urmat de peste 94 de replici. 

„Intensitatea epicentrală la al doilea cutremur a fost de 6 spre 7. Au fost localităţi în zona epicentrală unde intensitatea a depăşit 7 grade. Cutremurul s-a simţit pe o arie foarte mare, până în Serbia, Ungaria, la Cluj, în zona de nord a României...”, a transmis Ionescu. 


Citeste si