Politic

Darius Vâlcov s-a predat poliției din Italia. Fostul ministru de Finanțe este condamnat la 6 ani de închisoare

schedule 24 mai 2023, 09:36

Darius Vâlcov s-a predat poliției din Italia. Fostul ministru de Finanțe este condamnat la 6 ani de închisoare
Foto: Observator News/Youtube

Fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, dat în urmărire internațională pentru corupție și trafic de influență, s-a predat poliției din Italia. Acesta a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare în „dosarul tablourilor”. Procurorii au găsit peste 170 de opere de artă ascunse în pereții casei sale, iar șpaga se negocia în cimitir. 

Fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, s-a predat poliției din Italia

Potrivit Corriere del Mezzogiorno, Darius Vâlcov a făcut obiectul unui mandat internațional de arestare emis de autoritățile judiciare din România, la 3 mai. Fostul ministru s-a predat în urmă cu câteva ore la secția de poliție din Portici-Ercolano, lângă Napoli. 

Mandatul european de arestare a fost emis pe numele său la începutul lunii mai, Darius Vâlcov urmând să execute o pedeapsă de șase ani de închisoare cu executare. Politicianul a contactat Poliția, apoi s-a predat la secția din Portici. Pentru moment, nu se cunoaște motivul prezenței sale în zona napolitană. 

Darius Vâlcov, condamnat în „dosarul tablourilor” 

Vâlcov a fost condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, decizia instanţei fiind definitivă. Acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în mai 2015, care îl acuzau de trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile ocupate de acesta, anume de primar al municipiului Slatina, senator și ministru de Finanțe. 

Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, a fost judecat pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la spălare de bani, omul de afaceri Lucian Petruţ Şuşală, pentru complicitate la trafic de influenţă, complicitate la spălare de bani şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, Bogdan Timofte şi Cristian Tomescu, pentru complicitate la trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2009, Theodor Berna l-a contactat pe Darius Vâlcov, atunci primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, căruia i-a propus să intervină la SC Compania de Apă Olt SA pentru ca firma sa să câştige licitaţii de lucrări pentru obiective din Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, iar în schimb să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate conform contractelor de execuţie a acelor lucrări.

Darius Vâlcov a fost dat în urmărire generală de Poliţia Română, după ce nu a fost găsit pentru a fi încarcerat. El a plecat în Italia, acolo unde au fugit mai multe persoane condamnate în România pentru a scăpa de închisoare

Lista condamnaţilor care au fugit în Italia este lungă

  • Dragoş Săvulescu (fost finanţator al clubului Dinamo),
  • Alina Bica (fosta şefă a DIICOT),
  • Ionel Avram (preşedintele CJ Neamţ),
  • Daniel Dragomir (fost ofiţer al SRI),
  • Marian Zlotea (fost şef al ANSVSA),
  • Mario Iorgulescu (fiul şefului LPF)

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00040
USD
USD: 4.7317 RON
-0.01470
GBP
GBP: 5.9743 RON
-0.00300
HUF
HUF: 1.2106 RON
0.00410
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.3535 RON
-0.02910
Convertor valutar

Rezultat: ---