Politic Economic

Guvernului i-a dat cu virgulă. Cu cât va crește salariul minim pe economie până la urmă: 83 de lei, 98 de lei și 181 de lei

schedule 29 sept. 2023, 07:21

Guvernului i-a dat cu virgulă. Cu cât va crește salariul minim pe economie până la urmă: 83 de lei, 98 de lei și 181 de lei
Foto: Vlad Ispas/Schutterstock

Guvernului i-a cam dat cu virgulă la calculul salariului minim pe economie. Trei instituții au socotit diferit creșterea venitului net cu 83, 98 și 181 de lei. Până la urmă, Guvernul a lămurit situația. Ultima variantă este cea corectă. Tot cifrele au fost cele care au încurcat calculele ministerelor și când a fost vorba despre majorarea salariilor în construcții, agricultură și industrie alimentară. Oamenii ar fi luat mai puțin după mărire. 

Salariul minim pe economie va crește cu 181 de lei

Din octombrie o să primim majorarea. Salariul minim brut pe economie va crește cu 10% de la 3.000 la 3.300 de lei. Calculul, însă, a dat bătăi de cap autorităților. Ministrul de Finanțe a transmis o majorare a venitului net de 83 de lei, iar Ministerul Muncii de 98 de ani. Într-un final, Executivul a făcut lumină. 

„Salariul minim net 2079 lei o crestere cu 181 de lei fata de prezent„, a declarat Mihai Constantin, purtător de cuvânt al Guvernului. Majorarea de 181 de lei pe luna inseamna 6 lei in plus pe zi.

Cu acești bani, noi putem cumpăra doi covrigi sau două sticle cu apă, însă la bugetul statului se vor strânge miliarde. 

„Mizam pe un impact de 2 miliarde de lei la bugetul de stat dar oamenii mizeaza pe o crestere salariala pe care o astepta cu mare interes”, a declarat Marcel Boloş, ministrul Finanţelor. 

Din cei 3.300 de lei brut, 200 de lei sunt scutiţi de taxe, însă măsura nu va mai fi, cel mai probabil, prelungită anul viitor. Dar dacă nu se va majora din nou salariul minim, angajații vor rămâne cu mai puțini bani în mână. Patronatele au acuzat că măsura nu poate fi aplicată într-un timp atât de scurt și că nu au parte de predictibilitate. Aproximativ 90% din întreprinderile mici și mijlocii nu au posibilitatea creșterii venitului minim al angajaților în perioada următoare. 

„Acestor companii li se vor majora costurile de producţie şi vor avea două posibilităţi, fie daca pot transferăm preţurile de vânzare, va depinde de cât de competitiv este sectorul sau partea a doua vor incerca sa-si reduca chetuielile, inclusiv prin concedieri”, a declarat Adrian Codîrlaşu, analist economic CFA.

Tot pentru că un calcul a eșuat, Guvernul a amânat creșterea salariului minim în construcții, agricultură și industria alimentară. Odată cu obligativitatea plății contribuției de sănătate de 10%, veniturile nete ar fi scăzut de fapt. 70% dintre angajații de pe șantiere ar fi fost afectați. 

„O mărire doar până la 4500 în acest moment şi pierderea facilităţii pe CASS ar fi dus la o scădere de aproximativ 50 de lei pentru salariaţii care sunt angajaţi pe salariul minim pe economie”, a declarat Cristian Erbaşu, Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii.
„Niciun salariu minim net nu trebuie sa scada, deci am decis sa scoatem de pe ordinea de zi aceasta ordonanta care vizeaza aceste categorii”, a declarat Marcel Ciolacu, premierul României.

Salariul minim în construcții ar putea să crească de la 4.000 la 4.750 de lei, iar în agricultură și în industria alimentară de la 3.000 la 3.500 de lei, conform unor surse guvernamentale citate de Observator. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9765 RON
-0.00020
USD
USD: 4.6373 RON
0.00130
GBP
GBP: 5.8018 RON
0.00490
HUF
HUF: 1.2662 RON
0.00090
BGN
BGN: 2.5444 RON
CHF
CHF: 5.0832 RON
0.00110
Convertor valutar

Rezultat: ---