Poșta Română vrea să intre pe piața RCA
Președintele companiei Poșta Română, Valentin Ștefan, susține că firma este interesată de afacerea polițelor RCA, însă trebuie mai întâi gândite anumite metode pentru a realiza intrarea pe piață în această direcție. De asemenea, șeful Poștei Române spune că este nevoie de o modernizare a infrastructurii companiei”.
„Deci, miza Poştei nu este neapărat profitabilitatea companiei în acest moment, deşi evident trebuie să facem bani, să ne plătim salariile şi să mergem mai departe, ci este mai degrabă de a rezolva aceste probleme fundamentale ale României pe de o parte şi, pe de altă parte, modernizarea companiei. Rolul social al Poştei este evident pentru toată lumea", a spus Valentin Ştefan.
Totodată, șeful companiei spune că poșta demonstrat ce poate atunci când i s-a încredințat sarcina de a distribui cardurile de energie și încasarea banilor din acest proiect.
Citește și:
România trimite antibiotice și carne de pui în Vietnam. Primește în schimb un vaccin revoluționar
A început cursa pentru „marele alb” de Crăciun. Cât costă un porc anul acesta
Șeful Casei de Pensii, despre pensiile românilor înainte de Crăciun
"În decembrie, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene ne-a cerut o ofertă pentru un anumit proiect. Sigur că da, am făcut oferta acolo. Am scris nişte date tehnice, ca la sfârşitul anului, în decembrie, mi se pare chiar înainte de Crăciun, să spună bun, vrem să lucrăm cu voi, că aveţi cea mai bună infrastructură, aţi promis cel mai mult, vrem să livrăm prin voi aceste carduri de energie.", a mai transmis Valentin Ștefan.
Principala problemă este că dăm statului peste 100 de milioane de euro anual
Şeful Poştei Române a menționat faptul că firma pe care o coordonează se află "într-o căutare de perspectivă și de identitate", însă principala problemă este că "dăm statului peste 100 de milioane de euro în fiecare an şi simţim că nu primim suficient înapoi".
Primul pas pe care Valentin Ștefan ar vrea să îl vadă în partea statului este tendinţa pasării nevoilor statului către companiile comerciale, o debirocratizare a activităţii lor, o modalitate prin care statul român să îşi ia informaţii de care are nevoie şi să rezolve problemele fundamentale pe care le are, fără să intervină prea mult în activitatea comercială a poștei.
Citește și:
Șeful Vămilor și vicepreședintele Fiscului, demiși de Marcel Ciolacu - Surse
Şeful ANAF: „Proprietarii de localuri trebui să mai folosească mecanismul cu borcanul pentru bacșiș”
Șeful ANPC, despre înlocuirea casierilor cu casele selfpay: „Este o abordare discriminatorie”
"Noi, la Poşta Română, suntem într-o căutare de perspectivă și de identitate. Nu prea ştim ce suntem: companie de curierat, servicii financiare, rolul de modernizare a României, dar suntem pe un trend bun. Cred că principala problemă este că dăm statului peste 100 de milioane de euro în fiecare an şi simţim că nu primim suficient înapoi.
Am mers să discutăm cu marii jucători europeni despre tot ce înseamnă coletărie sau alte tipuri de produse în această direcţie şi am aflat că România, deşi este o piaţă fantastică, avem cel puţin trei companii de curierat. Suntem singura ţară din Europa care avem trei companii care au reuşit să crească intern şi care se bat de la egal la egal cu orice altă companie cel puţin din Uniunea Europeană", a punctat reprezentantul CNPR.