Pescobar și șeful ANPC s-au împăcat
Pescobar a redeschis restaurantul din Herastrău, după ce a fost închis în urma unui control ANPC. În locațiile unde inspectorii au făcut câteva controale, au găsit nereguli și au decis închiderea lor până în clipa în care acestea au fost rezolvate. Nu mai este un secret nici faptul că afaceristul și șeful ANPC s-au certat, dar nici situația dintre aceștia nu a rămas nerezolvată.
Paul Nicolau a postat câteva imagini în care apare alături de Horia Constantinescu în care a vorbit foarte frumos despre el, în ciuda faptului că în urmă cu doar câteva zile făcea acuzații dure la adresa acestuia, deranjat fiind de deciziile pe care le-a luat. El a mai spus că dacă nu ar fi existat controalele venite din partea celor de la ANPC nu ar fi ajuns să aibă una dintre cele mai performante bucătării din România, de la momentul actual.
Citește și:
Un incendiu puternic a avut loc în Cluj. Multi au crezut că a ars taverna lui Pescobar
Pescobar a plecat pe Muntele Athos, după ce i s-au închis restaurentele
Pescobar a dat de greu, după ce i s-au închis restaurantele. Și-a scos la vânzare mașina
„Bună ziua, dragilor, eu, Pescobar, Paul Nicolau, împreună cu Horia Constantinescu, la noua locație Taverna Racilor, pentru un nou început Taverna Racilor. Eu recunosc că dacă nu erau controalele dânșilor (ANPC, n.r.), nu ajungeam eu să am probabil una dintre cele mai performante bucătării, la momentul actual, din România. Comparabil cu bucătării de lanțuri internaționale pentru că ei vin cu alte bugete, cu alte școli, dar spuneți și dumneavoastră că asta e părerea mea, domnule Horia. Spuneți și părerea dumneavoastră, ca instituție”, a spus Pescobar, pe social media,
Așa cum era de așteptat, mulți oameni nu au privit cu ochi buni împăcarea lor și au dat comentarii pe măsură. Nu doar postarea în care apar Pescobar și Horia Costantinescu a avut parte de hate, pentru că unii au început să îi spună afaceristului că de acum înainte, șeful ANPC îl va filma pentru postările pe care le va posta pe social media. În ciuda replicilor tăioase de pe internet, zeci de oameni au fost la redeschiderea restaurentelor și s-au bucurat de preparatele respective.
Citește și:
Pescobar primește lovitură după lovitură. Restaurantul din Timișoara i-a fost și el închis
Pescobar a dat cărțile pe față. Când va redeschide restaurantul din Herăstrău
Pescobar, urmărit de ghinion. Autoritățile i-au închis și restaurantul din Cluj
„Am spus și mai devreme și văd că și colegii mei confirmă acest lucru, schimbările sunt radicale, am putut evolua de la scândură la cobor PVC, de la o cameră de congelare, la una ultra-performantă, zonă de decongelare, de asemenea, la nivelul exigențelor, așa cum sunt ele implementate în întreaga Europă”, a mai zis el.