Alexia Eram a izbucnit în lacrimi la America Express
Jocul pentru amuletă de seara trecută, de la America Express, nu a fost deloc unul simplu pentru echipele care s-au calificat, după ce au ajuns primele la Irina Fodor și anume Aris și Alexia Eram, Giulia și Vlad Huidu, dar și Cătălin și Romică Țociu.
Toți au tras din greu, pentru a intra în joc și chiar dacă fiecare dintre ei și-a dorit amuleta de 1000 de euro, dar și acel jocker care le poate fi de mare ajutor în lupta pentru imunitate, doar una dintre echipe a reușit să se bucure de câștig la finalul zilei.
În ciuda faptului că Aris și Alexia Eram aveau un avantaj și părea că ei vor duce proba la bun sfârșit primii, la final au pierdut foarte mult timp, iar Vlad și Giulia s-au descurcat mult mai bine și au terminat primii. În acel moment, fiica Andreei Esca a izbucnit în lacrimi și l-a certat pe fratele ei că deși au jucat atât de multe amulete, au reușit să câștige doar două, pentru că nu se coordonează așa cum trebuie. Aris nu s-a putut abține și i-a atras atenția că se enervează ca un copil, în loc să se bucure de faptul că au reușit să le câștige și pe acelea.
Citește și:
Aris și Alexia Eram, penalizați pentru că au încălcat o regulă în America Express
„Ești cea mai pesimistă! M-am săturat să nu știi să pierzi, serios acum. Te enervezi ca un copil! Doamne, am zis că o să încerci de data asta să te calmezi”, i-a zis Aris surorii sale.
Sursa foto (c): Alexia Eram/Instagram
Reacția ei nu a întârziat să apară, iar ceea ce a enervat-o la culme a fost faptul că deși îi dădea fratelui său anumite indicații prețioase în timpul jocului, el nu ținea cont de acestea, motiv pentru care ea crede că au avut de pierdut nu doar în acest caz, ci și în trecut când au avut jocuri sub presiune, precum cele de amuletă.
„Eu?! Am fost eu pesimistă astăzi?! Am jucat 7 amulete și am câștigat 2 pentru că nu suntem în stare! Am încercat toată ziua să fiu calmă, dar când am văzut că eu își spun ceva și nu mă bagi în seamă...”, i-a zis Alexia Eram lui Aris.