Social

Vlad Voiculescu nu se consideră ”penal”. „Eu nu am niciun fel de emoții”. Fostul ministru îl învinuiește pe Cîțu

schedule 24 nov. 2023, 11:32

Vlad Voiculescu nu se consideră ”penal”. „Eu nu am niciun fel de emoții”. Fostul ministru îl învinuiește pe Cîțu
Youtube/Libertatea

Vlad Voiculescu a declarat că nu se consideră ”penal”, chiar dacă acesta este acuzat în dosarul vaccinurilor din timpul pandemiei de coronavirus.

Ce spune Vlad Voiculescu cu privire la acuzațiile aduse

Fostul Ministru al Sănătății din România, Vlad Voiculescu, a declarat că nu se simte vinovat pe marginea dosarului vaccinurilor din pandemie.

”Eu nu am niciun fel de emoții. Evident că nu mă bucură, dar nu am niciun fel de emoție”, a susținut Vlad Voiculescu.

Persoanele care erau anchetate de DNA erau considerate persoane ”penale”, însă Voiculescu spune că nu se simte cu un asemenea statut și nu are nicio emoție legată de acest subiect.

Fostul ministru spune că este ferm convins de dreptatea sa și este gata să stea în picioare pentru principiile sale din pandemie.

”Eu sunt gata să stau în picioare pentru principiile pe care le-am anunțat atunci. Dumneavoastră puneți egal între cineva care fură cu sacoșa, cu portbagajul, între oameni care au făcut evident o grămadă de lucruri în afara legii și lucrurile astea au fost demonstrate și o chestiune despre care vă invit să mă întrebați”, a ocolit Vlad Voiculescu răspunsul.

De asemenea, acesta a mai menționat că deciziile privind vaccinarea anti-COVID în România nu au fost ale sale, chiar dacă documente din acea vreme au fost semnate de Vlad Voiculescu, acesta fiind în calitate de ministru al Sănătății.

Totodată, Vlad Voiculescu a mai declara că părerea lui legată de campania de vaccinare se va afla dacă se va face o solicitare de desecretizare a ședințelor de guvern cu privire la acest subiect.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 9 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

28 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9756 RON
-0.00030
USD
USD: 4.6134 RON
0.02300
GBP
GBP: 5.7832 RON
0.00510
HUF
HUF: 1.2824 RON
-0.00140
BGN
BGN: 2.544 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.0909 RON
0.00650
Convertor valutar

Rezultat: ---