Politic Sănătate

Florin Cîțu, fără imunitate în dosarul vaccinurilor. DNA poate începe urmărirea penală pe numele lui

schedule 29 nov. 2023, 15:00

Florin Cîțu, fără imunitate în dosarul vaccinurilor. DNA poate începe urmărirea penală pe numele lui
Foto: MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

Senatul a încuviințat solicitarea DNA de ridicare a imunității lui Florin Cîțu, în dosarul vaccinurilor. Decizia a fost luată cu 90 de voturi „pentru” și două „împotrivă”. DNA poate începe urmărirea penală pe numele fostului premier. 

Florin Cîțu a rămas fără imunitate

Plenul Senatului a aprobat, miercuri, solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîţu. Senatorul este acuzat de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-COVID-19. 

Votul a fost secret cu bile, fiind înregistrate 90 de voturi „pentru” şi două „împotrivă”. Șa dezbaterile din plen, Florin Cîţu a susţinut că şi-a exercitat atribuţiile de prim-ministru „în conformitate cu legislaţia din România”.

Fostul prim-ministru a declarat miercuri, în plenul Senatului, că acțiunile sale ca premier au fost întotdeauna îndreptate către ieșirea „cât mai rapidă” din pandemia de COVID-19 și din criza economică determinată de această situație sanitară, precizând că a pus pe primul loc sănătatea românilor, în acest context „imprevizibil” și „complicat”. 

„Ne aducem cu toţii aminte că ceea ce a început ca o simplă răceală a ajuns să fie, de fapt, un virus mortal devastator, imprevizibil, rezistând la cam toate tratamentele pe care le aveam atunci, un virus care a închis planeta. România a făcut faţă unei situaţii extrem de dificile fără spitale specializate, un sistem de sănătate suprasolicitat şi luat prin surprindere.
Ca premier, acţiunile mele au fost întotdeauna îndreptate către ieşirea cât mai rapidă din pandemie şi din criza economică, creată ca urmare a acestei situaţii pandemice. (...) În tot acest context imprevizibil, dificil, complicat, am pus pe primul loc, în perioada când am fost premier, dar şi ministru al Finanţelor, sănătatea românilor, libertăţile individuale şi economice.
Eram conştient, în fiecare clipă, că orice decizie luată avea implicaţii, mai mult ca niciodată, pentru viaţa oamenilor. Câte spitale, câte paturi ATI, câte cadre medicale, câte resurse ale statului erau suficiente pentru a ne asigura că fiecare român are tot ce-i trebuie", a transmis Cîţu.

El a adăugat că, în ciuda acestor dificultăţi, România a înregistrat o creştere economică sănătoasă. „În ciuda acestor dificultăţi şi a tot felul de evenimente neprevăzute, am putut vedea o creştere economică sănătoasă şi o revenire a economiei în 2021, dar şi o eliminare a efectelor pandemiei din sectorul economic.

E important să ne amintim astăzi că România a fost lovită de valul patru al pandemiei în perioada septembrie 2021 şi a mai urmat un val cinci, care a durat până în martie 2022. Cine putea să spună în 2021 că vom avea şi valul patru şi valul cinci, că vor fi efecte devastatoare pentru noi toţi?", a susţinut senatorul PNL.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00040
USD
USD: 4.7317 RON
-0.01470
GBP
GBP: 5.9743 RON
-0.00300
HUF
HUF: 1.2106 RON
0.00410
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.3535 RON
-0.02910
Convertor valutar

Rezultat: ---