Laptele se ieftinește cu 20%, de la 1 Mai, în anumite condiții
Reducerea se aplică la produsele din categoria laptelui, nu și la produse lactate. Este vorba de laptele cu grăsimi între 1,5 și 3 și prețul mai mare de 7 lei pe litru. Costurile reducerii temporare de 20% sunt împărțile între procesatori și cei care vând laptele în comerț.
Toate marile rețele comerciale au acceptat să participe la acordul voluntar pentru reducerea prețului laptelui, ca urmare a discuțiilor inițiate de Consiliul Concurenței. În luna mai se vor vedea primele efecte.
„Pe parcursul lunii mai vom vedea reduceri substanțiale, la raft, ale prețurilor laptelui proaspăt, având în vedere că retailerii ne-au confirmat participarea la acordul voluntar.
Posibil să dureze câteva zile până când această măsură se va aplica în toate magazinele, ținând cont că trebuie renegociate contractele cu fiecare producător și epuizate stocurile existente”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Acordul voluntar între retaileri și procesatori pentru reducerea prețului pentru laptele dulce a fost convenit pentru o perioadă de șase luni și urmează să se aplice de la data de 1 Mai, după cum s-a hotărât la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, reprezentanți ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și ai Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România.
Citește și:
Lapte mai ieftin cu 20% după poftă
Laptele se ieftinește. Marii retaileri au fost de acord cu scăderea prețului
Scade prețul laptelui pentru 6 luni. Ciucă: „Avem soluții pentru sprijinul fermierilor”
Potrivit Consiliului Concurenței, reducerea de cel puțin 20% a prețului la raft se va aplica laptelui de consum de proveniență românească ce costă acum peste 7 lei pe litru, fără să fie inclus în vreo promoție, și se va împărți între retaileri (minimum 10%) și procesatori (minimum 10%).
„Ne așteptăm că în cele șase luni, cât este valabil acordul, să crească consumul. În plus, prognozele economice indică faptul că inflația se va reduce, iar astfel nu vom mai înregistra creșteri atât de mari ale prețurilor alimentelor”, a mai adăugat președintele Consiliului Concurenței.
Acordul rămâne în vigoare timp de șase luni. Consiliul Concurenței va monitoriza inițiativa alături de ANPC
Autoritatea de Concurență s-a implicat în acțiunile de implementare a acestui acord pentru a îndruma companiile interesate să participe așa încât să nu riște încălcarea regulilor de concurență. Așadar, acordul trebuie să se desfășoare în parametrii stabiliți: negocierile să fie bilaterale între fiecare furnizor și fiecare retailer, aceștia având posibilitatea de a aplica discount-uri de cel puțin 10%.
Citește și:
Alimente mai ieftine până la finalul anului. Lista cu produsele care ar putea avea prețul plafonat
De azi se aplică „marea ieftinire” de câțiva lei. Cât vor costa 10 ouă și un kg de brânză
Meniu de Crăciun. 3 rețete tradiționale cu care îți vei impresiona invitații
Consiliul Concurenței va monitoriza această inițiativă împreună cu instituțiile responsabile, precum Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), urmând să utilizeze Monitorului Prețurilor la Alimente, platforma online care afișează prețurile produselor alimentare.