Showbiz

Mădălina Crețan, despre ultimele mesaje de dragoste primite de la Nosfe: „M-am trezit râzând, nu plângând”

schedule 04 iul. 2023, 12:08

Mădălina Crețan, despre ultimele mesaje de dragoste primite de la Nosfe: „M-am trezit râzând, nu plângând”
Sursa foto: YouTube WOWNews

Mădălina Crețan a fost invitată în cadrul emisiunii online pe care o prezintă Cornelia Ionescu și a vorbit despre ultimele luni din viața sa, dar și despre mesajele de dragoste pe care le-a primit din partea regretatului ei soț pe care le păstrează cu sfințenie și pe care le citește cu zâmbetul pe buze.

Mădălina Crețan: „M-am trezit râzând, nu plângând”

Au trecut șase luni de când Vlad-Darius Crețan, cunoscut drept Nosfe, s-a stins din viață. Artistul a lăsat în urma sa o mare durere în rândul fanilor, în rândul prietenilor, dar mai ales în sufletul soției sale și al copilului pe care îl au împreună. Oricât de greu i-a fost, a încercat să rămână o femeie puternică de dragul lui Iris care avea nevoie de ea. În tot acest timp, a încercat să păstreze vie amintirea lui Nosfe și s-a ocupat de proiectele sale pe care nu le-a putut duce la capăt.

Invitată fiind în platoul emisiunii pe care o moderează Cornelia Ionescu, ea a vorbit despre viața sa din ultimele luni, iar la un moment dat a adus vorba despre mesajele de dragoste pe care i le transmitea soțul ei și cărora le răspundea mereu cu zâmbetul pe buze. Ea păstrează cu sfințenie acele carnețele și dorește ca oamenii să vadă că iubirea adevărată nu există doar în filme, ci și în realitate, doar că trebuie întreținută prin tot felul de mijloace, iar acele mesaje erau una dintre modalitățile lor de a păstra vie flacăra iubirii.

"Mai țin acele carnețele, erau și înainte și acum cu atât mai mult sfinte. Am postat săptămâna trecută un fragmențel din unul din ele. Uneori mă abțin să vorbesc foarte mult despre povestea noastră tocmai pentru că mi se pare că este totul un mare clișeu și pare că am coborât noi acum din Casa Blanca, dar în egală măsură, atunci când aleg să o fac, mă gândesc că poate oamenii care cred că iubirea adevărată există doar în filme, văd că există și în realitate. Este o linie fină acolo, pentru că iubirea care există și în realitate, trebuie cumva întreținută și păstrată și hrănită. De ambii parteneri, iar una dintre metodele prin care noi am ales să ne hrănim această iubire, au fost aceste bilețele care nouă ne cauzau și ne plăcea să le găsim scrie, chit că erau doar trei cuvinte", a declarat Mădălina Crețan, la WOWnews.

Din când în când, publică anumite părți din carnețelele respective pe social media, pentru că au o însemnătate aparte pentru ea, iar zilele trecute când a citit unul dintre ultimele mesaje pe care i le-a scris regretatul ei soț s-a trezit râzând, nu plângând, iar acesta i se pare un lucru extraordinar, având în vedere dorul pe care îl are.

"Au în continuare o mare însemnătate pentru noi. Chiar zilele trecute, când am citit unul dintre ele, m-am trezit râzând, nu plângând. Mi se pare un lucru extraordinar pentru că m-am transpus cu totul în amintirea aceea de atunci și pentru câteva momente, eu am avut parte de un sentiment frumos care mi-a cauzat un zâmbet", a mai zis Mădălina Crețan.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9758 RON
0.00070
USD
USD: 4.6438 RON
-0.00650
GBP
GBP: 5.82 RON
-0.01820
HUF
HUF: 1.269 RON
-0.00280
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00030
CHF
CHF: 5.0948 RON
-0.01160
Convertor valutar

Rezultat: ---