Gina Pistol, adevăratul motiv pentru care nu s-a furat mireasa
La finalul săptămânii trecute, Smiley și Gina Pistol și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. Ambii au avut mari emoții, dar au reușit să le lase deoparte și se bucure așa cum trebuie de una dintre cele mai frumoase zile din viața lor. Aceștia au preferat să țină departe de ochii curioșilor doar cununia religioasă, în rest au împărtășit toate momentele frumoase cu fanii lor de pe rețelele sociale, unde au postat mai multe imagini din ziua evenimentului, care au adunat într-un timp foarte scurt mii de aprecieri.
Înainte de a pleca în luna de miere și de a lua o mică pauză de la rețelele sociale, au oferit un interviu la dublu în care au vorbit despre ziua nunții, despre planurile de viitor pe care le au împreună, despre fiica lor care a fost și ea prezentă la eveniment până la o anumită oră, iar Smiley chiar a declarat că dacă ar mai apărea un copil în viața lor, l-ar primi cu brațele deschise.
Citește și:
Gina Pistol, despre depresia postnatală. Rolul de mamă nu este unul ușor
Rolul de părinte îi dă mari bătăi de cap Ginei Pistol
Maurice Munteanu, părere sinceră despre Gina Pistol și Smiley
De asemenea, multă lume a fost curioasă să afle dacă la nunta lor se vor respecta tradițiile, de care chiar artistul a zis, la un moment dat, că îi este teamă. Nu este clar dacă au respectat sau nu aceste lucruri, dar este cert un singur lucru și anume că nu s-a furat mireasa și chiar prezentatoarea de la Chefi la cuțite a oferit câteva detalii despre asta. Vedeta a zis clar că nu a furat-o nimeni, pentru că a avut impresia că dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, ar fi pierdut timp prețios și este ultimul lucru pe care și l-ar fi dorit. La rândul lui Smiley a zis, înainte de petrecere, că va fi foarte atent să nu i-o fure nimeni.
Nu mă fură nimeni. Unde să mă fure, uitați-vă și voi. În câmp, în pădure? Mi se pare că pierd timp important într-una dintre cele mai importante zile din viața mea. Ce să fac eu două, trei ore pe aici?", a declarat Gina Pistol, conform wowbiz.ro.