În Anglia medievală, căsătoriile erau în primul rând o înțelegere economică. Ba chiar partenerii trebuiau doar să aibă vârsta consimțământului - 12 ani la fete și 14 ani la băieți - și nu era necesară prezența unui preot sau a unui funcționar, dat fiind că pentru aceste căsătorii nu erau, de obicei, înregistrate nicăieri.
Dacă partenerii nu se mai înțelegeau sau nu se mai iubeau, divorțul nu era neapărat o opțiune, fiind costisitor și dificil. Pentru a putea divorța, cuplul avea nevoie de aprobare specială din partea Parlamentului, cât și de binecuvântarea bisericii.Toate aceste demersuri costau – convertite la valoarea actuală – aproximativ 15.000 de lire sterline, o sumă pe care puţini englezi şi-o permiteau.
Așa că o modalitate destul de populară de a pune capăt unei căsnicii proaste în Epoca victoriană, ietină și rapidă, era „vânzarea soției”. Bărbații își duceau nevestele în târg, după ce vânzarea era făcută public, legate de talie, gât sau mâini, cu o frânghie. Ulterior, scoteau femeile la licitație.
Citește și:
Ileana Sterp, deranjată de atitudinea românilor față de femeile însărcinate
Dana Roba, scoasă din sărite de întrebările lui Mădălin Ionescu
Povestea Elisabetei Rizea, una dintre cele mai curajoase femei din istoria României
Odată ce a fost cumpărată de un alt bărbat, căsătoria anterioară era considerată nulă și neavenită, iar noul cumpărător era responsabil financiar pentru noua sa soție, potrivit history.com.
Chiar dacă au loc în piețe sau la târg, uneori vânzările se desfășurau și în alte părți, precum hoteluri sau baruri, iar bărbații acceptau în schimb chiar și o halbă de bere.
După adoptarea Legii căsătoriei din 1753 și până la mijlocul secolului al XIX- lea, vânzarea soției la licitație pare să fie din ce în ce mai populară îndeosebi printre oamenii obișnuiți, care altfel nu aveau mijloace practice de separare legală.