Jean Sasu, patronul Nuba, înjunghiat pe terasă de un client
Atacul a avut loc în după-amiaza zilei de joi, 20 aprilie, pe terasa cafenelei de lux Nuba. Individul, un cetățean străin, spun martorii, l-a așteptat pe unul dintre patronii localului, Jean Sasu. În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se vede cum milionarul iese din local însoțit de o femeie.
Atacatorul, care stă la o masă, se ridică brusc și aleargă în urma lor, scoate un cuțit din mânecă și se năpustește asupra lui Jean Sasu. Clienții au povestit că cei doi nu ar fi avut nicio ceartă sau vreo altercație înainte. Agresorul a fugit imediat după atac.
El ar fi premeditat acțiunea. A stat la o masă, a consumat două pahare de tărie și și-a așteptat victima să iasă din cafenea, apoi și-a dus planul la bun sfârșit.
Bărbatul a dat târcoale cafenelei încă de câteva zile, au transmis acționarii localului. În tot acest timp a purtat o pălărie trasă pe ochi și un hanorac larg, pentru a fi cât mai greu de recunoscut. Jean Sasu a ajuns de urgență la o unitate medicală cu o rană care nu îi pune viața în pericol. Poliția încă îl caută pe atacator.
Citește și:
Gigi Becali, supus unui test antidrog după ce a fost implicat într-un accident rutier
Gigi Becali, primele declarații după ce a fost implicat într-un accident
Certurile din cursa pentru ultima șansă, un dezavantaj pentru Mike și Iulia Albu
Cine este Jean Sasu
Jean Sasu, în vârstă de 36 de ani, a fost de la casier la director de bancă, iar de ceva timp acționar la cluburile exclusiviste din București, Mamaia și Poiana Brașov.
Este vorba despre localuri unde dictează opulența, unde invitații vin cu elicopterul sau cu bolizi de sute de mii de euro și unde șampania fină este adusă în roabă.