Dana Roba, condiții ca fosta soacră să îi poată vedea copiii
Dana Roba trece prin cea mai grea perioadă din viața sa, dar luptă din greu pentru a i se face dreptate, de dragul fiicelor sale pe care le iubește enorm și pentru care este în stare de orice. Micuțele sunt cele mai importante pentru ea și nu ar vrea ca nimeni să le rănească și nici să le lase singure în preajma familiei fostului ei soț, care a vrut să o ucidă în vara acestui an.
Într-un interviu pe care vedeta l-a acordat de curând, a povestit că fratele lui Daniel Balaciu a rugat-o să vadă copii, lucru cu care nu poate fi de acord decât dacă se îndeplinesc niște condiții. Una dintre ele ar fi să i dea înapoi banii care i-au fost furați în ziua în care s-a întâmplat nenorocirea, dar și actele de la apartament și diploma, pentru care ea făcut deja demersurile necesare la notar. Ea a spus clar că dacă va prima suma de bani furată, aceștia le vor putea vedea pe fiicele ei, dar numai în prezența ei.
Citește și:
Dana Roba, noi acuzații la adresa soacrei sale. Femeia a fost audiată
Dana Roba și-a deschis un nou salon de make-up. De ce a luat, de fapt, această decizie
Dana Roba, acuzată de evaziune fiscală și abandon. Ce l-a avertizat pe socrul ei
Cele două copile ale sale și ale lui Daniel Balaciu nu vor avea niciodată permisiunea să rămână singure cu familia fostului ei soț, având în vedere tot răul provocat de acei oameni, dar și faptul că ele au fost martore la tot ceea ce bărbatul i-a făcut mamei lor. Este imposibil să aibă imaginea unui tată bun, luând în calcul prin câte au trecut din cauza lui.
"Fratele lui m-a rugat dacă poate să vadă copii. Eu nu voi lăsa copiii în prezența neamurilor lui niciodată, decât dacă ei îmi dau banii înapoi. Am vrut actele, dar oricum mi-am făcut actele la notar, cele de pe apartament, de diplomă, mi-am făcut totul. Mi-am scos duplicate și aș vrea să-mi primesc banii înapoi.
Dacă primesc banii înapoi de la ei, voi lăsa copiii, nu știu, o zi sau două pe săptămână, în prezența mea cu fosta mea soacră. Chiar nu am nimic împotrivă, dar doar în prezența mea. Copiii mei nu au voie să stea cu ei fără prezența mea. Nu i-aș mai lăsa niciodată! Fetele m-au văzut când el m-a umilit și a vrut să mor așa că nu pot eu să îi setez fetii mele că a avut un tată bun", a declarat Dana Roba, pentru wowbiz.ro.
Mai mult de atât, Dana Roba a transmis că o întreagă țară așteaptă, la fel ca și ea, condamnarea fostului partener de viață și a mărturisit că toate femeile care vin ea sa fie machiate sunt curioase să afle câți ani de pușcărie a primit acesta pentru fapta sa. Momentan, nu a fost condamnat, acest lucru urmând să se întâmple după înfățișarea la tribuna, care va avea loc în viiitorul apropiat.
Citește și:
Dana Roba a dat din casă. De ce s-a despărțit Beni de fosta lui parteneră
Dana Roba, revedere cu mama lui Daniel Balaciu. Dezvăluiri emoționante
Dana Roba, mesaj șocant din partea soacrei sale. Femeia a lăsat-o mască
"O țară întreagă așteaptă condamnarea lui Daniel. O țară întreagă! Crede-mă nu există femeie care să intre la mine și să nu îmi spună: câți ani de închisoare i-au dat?! Și eu le spun că încă nu s-a dat condamnarea. Încă nu am avut înfățișare, urmează.", a mai zis make-up artista, pentru sursa citată.