Cum s-a schimbat viața lui Puya, după participarea la America Express: „M-a pus pe gânduri”

24 mai 2023, 12:54
Sursa foto: YouTube PORC TV
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Participarea la America Express a fost o provocare pentru Puya din foarte multe puncte de vedere. Artistul a învățat foarte multe lucruri în săptămânile petrecute departe de casă alături de frumoasa lui soție, iar după revenirea în țară, a făcut mai multe schimbări în viața sa. Iată ce a declarat într-un interviu acordat recent.

Puya, despre schimbările din viața sa după America Express

Puya și partenera sa de viață, Melinda, au fost doi dintre concurenții sezonului trecut al emisiunii America Express. Dacă despre el oamenii știau deja multe lucruri fiind un cântăreț cu ani buni de carieră în spate, pe soția lui au descoperit-o odată cu acest concurs. Cei doi au avut și momente în care s-au contrazis și au ajuns să se certe din cauza stresului și a presiunii care se punea pe ei, dar în mare parte s-au înțeles și descurcat de minune.

Faptul că au rămas mereu uniți, indiferent de cât de greu le era în unele zile, i-a adus și mai aproape de telespectatorii care i-au apreciat și care i-au susținut. Unii chiar au sperat că ei vor fi cei care vor câștiga marele premiu, doar că era și conștienți de faptul că alți concurenți erau mai buni și luptau mai tare. Ei bine, deși nu au ridicat trofeul deasupra capului, aceștia au reușit să ajungă foarte departe în concurs și le-au făcut mândre pe fiicele lor care i-au așteptat acasă cu brațele deschise și care chiar le-au simțit lipsa în toate săptămânile de filmare.

Revenirea la normal nu a fost nici ea una simplă, pentru că au fost nevoiți să se adapteze vieții pe care o duceau în Capitală și înainte de competiție, iar într-un interviu pe care fostul concurent al emisiunii de la Antena 1 l-a acordat, a vorbit despre experiențele prin care a trecut acolo și care l-au pus serios pe gânduri. Mai apoi, a precizat că viața lui s-a schimbat mult în urma concursului și că a realizat despre el că înainte era mai leneș. Chiar și în cazul Melindei a remarcat anumite schimbări, ea fiind pusă pe treabă mai tare ca oricând și dând drumul unei afaceri pe care, după cum chiar cântărețul s-a exprimat, o ținea la sertat de o vreme îndelungată.

„Da, am trecut prin multe experiențe acolo, probabil cu timpul îmi voi da seama. M-a pus pe gânduri că se pare că pot mai mult decât ceea ce făceam înainte, se pare că eram cam leneș. Și ea ( n.r. Melinda) parcă e mai pusă pe treabă, a dat drumul la o afacere cu lucruri croșetate pe care o ținea la sertar de ceva timp, eu cred că ne-a făcut sângele să se miște mai repede”, a declarat fostul concurent de la America Express, pentru click.ro.


Citeste si