Theo Rose, declarații la trei săptămâni de la naștere
Theo Rose și Anghel Damian sunt în culmea fericirii, după ce fiul lor a venit pe lume. Nu doar cei doi părinți sunt în extaz, ci și întreaga familie. Aceștia o ajută cum pot pe proaspăta mămică să se descurce în ceea ce privește creșterea celui mic, iar prietenii vedetei nu au lăsat-o nici ei baltă în aceste momente, conștienți fiind că are mare nevoie de ajutorul lor, indiferent despre ce ar fi vorba.
Sasha Ioan a împlinit deja trei săptămâni de când a venit pe lume și mama lui a dat câteva declarații despre felul în care viața lor s-a schimbat de atunci. Cântăreața și-a luat deja rolul de mamă în serios și crede că este greu doar din punct de vedere al oboselii și nimic mai mult, pentru că nu reușește să se odihnească așa cum ar trebui, dar crede și că este foarte norocoasă pentru simplu fapt că nu este singură, având în vedere că partenerul ei de viață este foarte ocupat cu noile filmări ale serialului Clanul.
Citește și:
Iubita lui Iancu Sterp îi duce dorul Faimosului. Ce mesaj a transmis în mediul online
Ana Morodan, decizie neașteptată după ce s-a ales cu trei dosare penale
De ce s-ar fi despărțit Viviana Sposub și George Burcea: „De aici s-a produs ruptura”
„Doar din punct de vedere al oboselii (n.r.- este dificil). Nu pot să mă sincronizez cu el (n.r. – la somn) că sunt lucruri de făcut prin casă, mai bag la spălat, mai calc... Nu apuc să dorm cu el. O dată pe zi dacă apuc să dorm. Doar din punctul ăsta de vedere mi se pare dificil, în schimb sunt și norocoasă că am parte de ajutor și susținere de la toții oamenii, prietenii mei, familia...
E foarte complicat în momentul ăsta să stea departe de noi (n.r. – Anghel, care se ocupă și de filmările pentru noul sezon al serialului). A făcut naveta și la țară, a filmat 12 ore după care s-a întors să doarmă cu noi. Acasă cu familia, nu cred că am vorbit pe grupul ăla de familie atâta niciodată în viața noastră. Trimit poze, filmări... S-a schimbat atmosfera în casă. Când am plecat cu Sasha (n.r. – de la țară) mai, mai să plângă și ea și tata. Totul s-a schimbat, nu îmi vine să cred.(...) E primul copil al familiei și se schimbă totul. Sunt convinsă că o să aibă farmec absolut toate lucrurile de acum încolo, sărbătorile, toate cele. Câtă bucurie aduce un copil în casa unor oameni...”, a declarat Theo Rose, la Pro TV.
Tot artista a povestit și că Anghel Damian, deși nu este tot timpul cu ei, face și el eforturi considerabile, iar la finalul zilei tot acasă alături de familie doarme. Apreciază faptul fiecare membru al familiei se implică și o ajută și, de asemenea, a recunoscut că nu au vorbit niciodată atât de mult precum în ultimele trei săptămâni, pe grupul familiei, unde ea le mai trimite poze și filmări cu cel mic. În plus, a zis că de când Sasha Ioan a venit pe lume, întreaga atmosferă din casă s-a schimbat, iar lucrul acesta nu poate decât să o bucure, mai ales că este pentru prima dată când devine mamă, iar toate lucrurile și stările prin care trece sunt total noi pentru ea.
Citește și:
Mara Bănică, momente de coșmar în timpul intervenției estetice pe care și-a făcut-o
Brigitte Pastramă și-a lăsat copiii pe al doilea loc
Românii, pregătiți pentru reducerile de Black Friday 2023. Când va fi ziua cu cele mai mari oferte
„S-au întâmplat repede toate și nu vreau să-l sperii. M-a văzut repede însărcinată după ce ne-am combinat. Suntem împreună din iunie, iulie. Nu avem un an. S-a întâmplat totul repede. E… Nu-i interesează pe ei. Important e să fim fericiți. Nu se gândesc ei la nunți, evenimente. (…) Nu cred în astfel de superstiții. Într-adevăr, într-o biserică m-aș cununa, adică n-aș avea nicio problemă să fac asta. Fără petrecere, fără… Nu am vorbit așa serios cu el despre asta. În principiu, ne-am gândit și la cununia civilă ca să fie totul în regulă cu copilul. Să fie copilul pe numele lui. Nu mă grăbesc”, a mai zis ea.