Antonia și Alex Velea și-au ales nașii de cununie
Antonia și Alex Velea formează un cuplu de ani buni și au împreună doi copii care le calcă pe urme, Dominic și Akim. În momentul de față, cei doi au mari emoții doar gândindu-se la faptul că își vor duce relația la un alt nivel și se vor cununa în fața lui Dumnezeu. Atât ei, cât și fanii lor așteaptă momentul acesta de multă vreme, doar că au fost foarte multe lucruri care i-au împiedicat să facă nunta mult visată.
Artistul a fost cel care a dat mai multe detalii despre ziua cea mare, pe care nu au ales-o încă. Aceștia nu au găsit o locație care să fie pe gustul lor, dar vor pune la punct fiecare aspect în toamna acestui an, deoarece au fost foarte ocupați în ultimele luni, ambii având concerte și tot felul de evenimente la care au fost prezenți. S-au gândit la nunta lor încă din pandemie, doar că le-a fost imposibil la vremea aceea să planifice unul dintre cele mai importante evenimente din viața lor, din cauza regulilor strice impuse de autorități.
Citește și:
Antonia, criticată dur că urcat pe scenă după moartea bunicului: „Mă înjura lumea pe net”
Ce dietă urmează Antonia cu sfințenie
Antonia, despre rolul de polițistă în Haita de acțiune: „A fost o provocare"
Recent, Alex Velea a fost invitat în cadrul unei emisiuni TV și a recunoscut că nu știu pe cine vor invita la nunta lor, dar știu sigur cine vor fi părinții lor spirituali. Ei bine, aceștia vor fi cununați de unii dintre prietenii lor de o viață, Lucian și Bianca, pe care îi respectă și la care țin extrem de mult. Cântărețul a mai precizat și că nu își dorește nimic mai mult decât ca Antonia să fie relaxată și fericită în ziua nunții.
”A fost perioada asta cu pandemia. Acum toamnas asta ne doream iarăși să ne concentrăm pe treaba asta, nu am apucat să ne găsim o locație mișto. Nu știm nici pe cine o să invităm, știm doar cine or să fie nașii. (...) Lucian de la Global și Bianca. Suntem prieteni de-o viață, ei sunt și căsătoriți. Nu știu și cu lista asta, avem foarte mulți prieteni. Dacă ar fi să o facem așa intim. am face-o noi cu părinții, cu nașii și cu încă două trei familii. Mie mi-ar plăcea ca Antonia să fie foarte relaxată și fericită, să nu fie stresată.”, a declarat Alex Velea, la XNS.
La un moment dat, Alex Velea a vorbit și despre cel mai mare compromis pe care l-a făcut în viața sa. Artistul regretă enorm că a acceptat să trăiască alături de alți oameni mai mult decât cu familia sa.
Citește și:
Alex Velea, mândru de familia sa. Copiii îi calcă pe urme
Jorge, refuzat de Antonia acum câțiva ani. Căror vedete le-a mai făcut avansuri
Antonia, reacție după ce Alex Velea a fost audiat în cazul crimei din Dâmbovița
„Cel mai are compromis a fost când am acceptat să trăiesc cu alți oameni mai mult decât cu familia mea.(...) Încerc să fiu un tată model, la rândul meu am avut un tată pe care l-am apreciat și pe care și acum îl apreciez. Cred că la rândul meu nu voi dezamăgi. M-au crescut cu niște principii pe stil vechi care cred că se aplică și în zile noastre.”, a mai povestit artistul.