Sănătate

România, la un pas de epidemie de gripă. Spitalele sunt sufocate/Mulți bolnavi ajung direct la ATI

schedule 05 ian. 2024, 07:48

România, la un pas de epidemie de gripă. Spitalele sunt sufocate/Mulți bolnavi ajung direct la ATI
Foto: ROMPRES/FOTO

România e la un pas de epidemie de gripă. La camerele de gardă se prezintă bolnavi în număr record. 54.000 de români au fost diagnosticați cu infecții respiratorii în ultima săptămână, iar mulți ajung direct la ATI. Alertă este și la nivel european, unde mai multe țări au cerut deja ca masca să fie obligatorie în unitățile medicale. 

Situația este critică la Spitalul Gomoiu din București. Sunt sute de prezentări zilnic, mare parte din ele fiind infecții respiratorii grave și gripă. 

Medicii au ajuns și ei la capătul puterilor. Bebeluși cu insuficiență respiratorie sau adolescenți cu tuse trebuie să aștepte din cauza lipsei de personal. 

„Pacienţi sunt din ce în ce mai nemulţumiţi şi mai recalcitranţi şi pe bună dreptate, dar aste e ce putem face în acest moment”, a declarat Vlad Costel, medic Spitalul Gomoiu, pentru Observator. 

În ultima săptămână din an, s-au înregistrat aproape 54.000 de infecții respiratorii, dintre care aproape 3.300 de gripă. În total, 6 oameni au murit de gripă în acest sezon. 

Şi curtea unităţii de primiri urgenţe a Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi a devenit neîncăpătoare. Ambulanţele, dar şi echipajele de prim ajutor aduc continuu pacienţi.  

A fost record de prezentări la Iaşi, 380 într-o singură zi. Mulţi pacienţi au chemat Salvarea.

„Forme severe la pacienţii vârstnici, mergând până la insuficienţă respiratorie acută care necesită ventilaţie mecanică non-invazivă”, Diana Cimpoeșu, coordonator UPU SMURD Iași. 

În toată Europa, spitalele se pregătesc de ce e mai rău, inclusiv să declare epidemie de gripă. Una dintre cele mai lovite țări este Italia. 

„Dacă cetăţenii ar fi răspuns apelului nostru din toamnă şi s-ar fi vaccinat împotriva gripei, am fi limitat mult această problemă. Gestionăm cât putem de bine nişte numere cu adevărat impresionante (de bolnavi)”, Guido Bertolaso, medic. 

Medicii din Italia spun că motivul pentru care este record de internări în unitățile medicale din Peninsulă este dat de tulpina predominantă H1N1, cea care a dat gripa porcină și a făcut ravagii în anul 2009. Mare parte din persoanele infectate sunt copii și tineri care n-au mai făcut niciodată această boală. 

În Lombardia, zonă lovită puternic de COVID-19, s-au înregistrat peste 150.000 de cazuri de infecții respiratorii în doar o săptămână. Peste Ocean, situația este de asemenea dramatică. 

„Gripa, de exemplu, poate lua chiar şi o persoană sănătoasă, un tânăr adult, un copil şi îi poate trimite în Urgenţe în mai puţin de 48 de ore”, dR. William Schaffner, Vanderbilt University medic infecţionist.

Spitalele din patru state americane au reintrodus obligativitatea măştii în spitale. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
-0.00010
USD
USD: 4.6361 RON
0.00770
GBP
GBP: 5.8194 RON
0.00060
HUF
HUF: 1.2736 RON
-0.00460
BGN
BGN: 2.5441 RON
CHF
CHF: 5.0891 RON
0.00570
Convertor valutar

Rezultat: ---