Showbiz

Rețeta de pâine a Andreei Marin. Nu îngrașă și e gata în doar 5 minute

schedule 16 mai 2023, 12:18

Andreea Marin le-a dezvăluit internauților rețeta ei de pâine care nu îngrașă și pe care o consumă la dietă. Mai mult, aceasta se poate adapta foarte ușor și se poate transforma într-un desert sănătos și delicios.

Andreea Marin le-a dezvăluit internauților o rețetă minune, pentru toți iubitorii de pâine, care, însă, se feresc să consume carbohidrați. Prezentatoarea tv este la dietă și a căutat cele mai bune soluții pentru a înlocui acest aliment cu o variantă mult mai sănătoasă, dar și ușor de preparat.

„Pâinica promisă de dietă! E mai gălbioară, pentru că e gătită cu ouă, și e gata în doar cinci minute! Evită făina tradițională, e o variantă gustoasă de pâine făcută în casă atunci când vrei să ții o dietă fără făinoase, carbohidrați (fără pâine, paste, orez, cartofi).

Așadar:

– 65 g făină de migdale (cam 3 linguri cu vârf, o găsești online sau la Plafar)

– 2 ouă întregi

– 2 linguri de unt topit

– o linguriță mică de praf de copt

– sare după gust

– eu adaug, așa cum vedeți și în fotografia 2, diverse semințe și condimente: chimion, ceapă uscată, praf de usturoi, semințe de in și susan, piper.

– când vrei să iasă un desert fără zahăr în loc de pâine, înlocuiești sarea și condimentele de mai sus cu picături de stevie pentru îndulcire (cea mai bună variantă de înlocuire a zahărului, mai indicată decât siropul de agave), poți pune dacă vrei și puțină cacao sau mai bine pudră de roșcove.

Amesteci totul într-un vas mai înalt, de pildă un bol de sticlă, și îl bagi la microunde cam 3 minute, doar atât! Aluatul crește și se coace, dacă vrei poți sa mai adaugi apoi 30 de secunde, depinde cât vrei sa iasă de rumenită pâinea.

E tare gustoasă și în dieta mea pot mânca dacă vreau și carne, pește, fructe de mare, brânză, smântână, pot pune unt pe pâine, compensând cu grăsimi bune lipsa carbohidraților. Adaug mereu salate, legume, supe, ciorbe, ceai.

Evit doar ce conține carbohidrați rafinaţi și zahăr, inclusiv fructele prea bogate în zaharuri, în rest am libertate, dar nu pot mânca oricum mult, organismul se reglează tare bine și nu îmi cere prea mult”, a scris Andreea Marin, pe pagina ei de Facebook.

Citește continuarea pe Kudika.ro.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
-0.00010
USD
USD: 4.6361 RON
0.00770
GBP
GBP: 5.8194 RON
0.00060
HUF
HUF: 1.2736 RON
-0.00460
BGN
BGN: 2.5441 RON
CHF
CHF: 5.0891 RON
0.00570
Convertor valutar

Rezultat: ---