Cine a câștigat a doua imunitate de la America Express
Cea mai recentă ediție a emisiunii America Express a fost una în care toate echipele, în afara celei pe care o formează Laura Giurcanu și Sânziana Negru, s-au luptat pentru obținerea imunității. Astfel, concurenții au avut o zi lungă, în care au tras din greu, în care nervii au fost întinși la cote maxime, dar unde la finalul zilei doar doi dintre ei s-au bucurat de cazare la hotel, de o masă bună și de un duș, dar și de o sticlă de vin spumant dăruit de către prezentatoarea emisiunii, după aflarea verdictului.
Ei bine, cei care s-au descurcat cel mai bine au fost Ionuț Rusu și George Tănase. Aceștia au plecat cu un avantaj în cursă, pentru că Giuliu și Vlad i-au ales pe ei să plece primii în cursă, așa că au folosit timpul respectiv în avantajul lor și nu le-a venit să creadă că deși cu o zi în urmă au ocupat cel de-al optulea loc, erau de data aceasta primii.
Citește și:
Ce echipă a câștigat imunitatea la America Express
Răsturnare de situație la America Express. Cine a câștigat jocul pentru amuletă
Răsturnare de situație în America Express. Ce echipă a câștigat ultima imunitate
”Înțeleg că v-a fost greu, dar credeți-mă pe cuvânt, că cel mai greu va fi mâine, la cursa pentru ultima șansă. A exista această misiune cu statuile și mai există un joker care poate schimba clasamentul. Ați ajuns primi la mine! Bravo, băieți. Nu știu ce va fi mâine. Tot ce vă promit este în seara asta, aveți cazare la hotel și nu cred că v-ar strica să ciocniți și un vin spumant”, a zis Irina Fodor, la America Express.
Ediția din această seară se anunță și ea a fi una plină de provocări, pentru că urmează cursa pentru ultima șansă în care vor intra ultimele echipe din clasament. De asemenea, doi dintre ei ar putea pleca ieși din competiție, încă din primele zile, dacă nu au noroc.
Rămâne de văzut cum vor decurge lucrurile, dar cert este că Ionuț Rusu și George Tănase s-au bucurat din plin de câștigarea imunității, cel mai important fiind faptul că nu au mai fost nevoiți să își caute cazare., precum colegii lor care au stat noaptea, în frig și ploaie, pentru a găsi un loc unde să se odihnească pentru a doua zi.
Citește și:
Laura Giurcanu și Sânziana Negru, clipe de panică în America Express
”Am început să sărim ca niște copii în ploaie, eu nu credeam că eram sceptic. Noi, primii? Pentru prima dată nu trebuie să căutăm cazare, aveam masă asigurată, am primit și o sticlă de vin. A fost de vis. Parcă am scăpat de toate greutățile din viața mea în momentul ăla”, au afirmat Ionuț Rusu și George Tănase