Sport

Răspunsul Simonei Halep după ce Serena Williams a cerut trofeul pierdut în 2019: „Acele jucătoare care mă urăsc o fac pentru că le-am bătut”

schedule 19 sept. 2023, 09:19

Răspunsul Simonei Halep după ce Serena Williams a cerut trofeul pierdut în 2019: „Acele jucătoare care mă urăsc o fac pentru că le-am bătut”
Foto: Wimbledon/Youtube

Simona Halep a declarat că dacă ştia că Roxadustat i-ar crea probleme, nu ar fi luat niciodată medicamentul. Jucătoarea de tenis a oferit și primele reacții la replicile adresate de Serena Williams, după ce americanca a cerut trofeul pierdut în 2019. 

Simona Halep, răspuns după ce Serena Williams a cerut trofeul pierdut în 2019

„Am fost încrezătoare după audiere, pentru că au fost atât de multe lucruri care nu aveau sens şi care nu sunt corecte”, a declarat dubla campioană de Grand Slam la tenis feminin de simplu într-un interviu pentru Front Office Sports.

Însă tribunalul, care i-a interzis lui Halep să mai intre pe teren timp de trei ani, a ignorat toate dovezile pe care avocatul ei și experții le-au prezentat pentru a explica de ce testul făcut de sportiva noastră a ieșit pozitiv cu Roxadustat la US Open. 

„Când am primit decizia, am fost complet șocată”, a declarat fostul număr 1 mondial. 
„Nu-mi venea să cred că m-au suspendat timp de patru ani. Nu au găsit nimic rău în sângele meu. Este o nebunie că au luat această decizie cu tot ceea ce a prezentat [echipa ei juridică]. M-au judecat pe baza unor scenarii. Nu există nicio dovadă. Este pur şi simplu o nebunie”, a mai spus Simona Halep. 

Conform standardului de răspundere strictă care îi obligă pe sportivi, Halep a anticipat o formă de sancţiune, deoarece sportivii sunt consideraţi responsabili pentru ceea ce intră în corpul lor, chiar dacă este neintenţionat. În cazul în care ei pot depista sursa unui rezultat pozitiv, pot atenua consecințele dopajului. 

Simona Halep lua medicamentul cu Roxadustat la recomandarea fizioterapeutului

La începutul lui 2023, echipa de avocați a lui Halep a reușit să identifice sursa rezultatului pozitiv, întrucât Roxadustatul a fost descoperit într-un supliment nutritiv pe care aceasta începuse să îl ia la recomandarea fizioterapeutului ei de la Mouratoglou Academy înainte de a fi depistată pozitiv la testul antianemic la US Open 2022. 

ITIA ar fi trebuit să convoace tribunalul în luna februarie, înainte de audierea amânată. Însă pe măsură ce a trecut timpul, ITIA a început să privească și dincolo de testul de urină pozitiv pentru Roxadustat din 29 august 2022. 

Pașaportul ei biologic (cel în care se recoltează sângele sportivilor și se analizează markerii care ar putea semnala dopajul) a dus la o a doua acuzație din partea ITIA. 

Avocatul lui Halep, Howard Jacobs, a susținut că valorile observate în acea probă sunt în concordanță cu alte probe care nu au fost semnalate. 

Simona, replică pentru Serena Williams

După ce a fost anunțată interdicția de patru ani, marți, Serena Williams a publicat mesajul: „8 este un număr mai bun”, fiind o ironie la adresa Simonei Halep.

„Cred că toată lumea are dreptul să mă judece pentru că tribunalul a decis că eu am greşit aici”, a declarat Halep, care a învins-o pe Williams în finala de simplu de la Wimbledon în 2019. 
„Cineva mi-a spus astăzi că acele jucătoare care mă urăsc o fac pentru că le-am bătut”, a adăugat Halep. 

Constănțeanca l-a angajat pe fostul antrenor de lungă durată al Serenei Williams, Patrick Mouratoglou, care conduce Academia Mouratoglou. Într-o declarație, Halep a menționat că vrea să ia măsuri legale împotriva producătorului de suplimente. 

„Este greu să te concentrezi pe tenis”, a spus Halep. ”Trebuie să rămân sănătoasă. Este emoţionant [să fii pe terenul de tenis]. Când eşti epuizat din punct de vedere emoţional, te poţi răni fizic. Încerc să mă protejez, aşa că voi continua să merg la sală pentru a mă menţine în formă”, a spus ea.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9765 RON
-0.00020
USD
USD: 4.6373 RON
0.00130
GBP
GBP: 5.8018 RON
0.00490
HUF
HUF: 1.2662 RON
0.00090
BGN
BGN: 2.5444 RON
CHF
CHF: 5.0832 RON
0.00110
Convertor valutar

Rezultat: ---